fbpx

OFICIAL Programul „Săptămâna verde” va putea fi finanțat din Fondul de Mediu

Guvernul a aprobat, joi, cadrul legal în baza căruia Programul Săptămâna verde derulat de Ministerul Educaţiei să fie finanţat din Fondul de Mediu, a anunţat ministrul Mircea Fechet.

„Am creat cadrul legal pentru acordarea de finanţare Ministerului Educaţiei din Fondul de Mediu pentru derularea Programului ‘Săptămâna verde’. Este o discuţie mai veche pe care am avut-o împreună cu doamna ministru al Educaţiei, Ligia Deca, şi împreună cu ceilalţi colegi din Guvern să putem să finanţăm aceste activităţi, pentru că de multe ori ele sunt costisitoare, de multe ori ele presupun deplasarea copiilor la diferite instituţii, în arii naturale protejate, la muzee sau în parcuri, lucruri pe care nu întotdeauna părinţii şi le permit. Şi, atunci, am decis să luăm o parte din bani şi vom reveni cu o hotărâre de guvern în acest sens pentru a putea să finanţăm şi acest program”, a declarat ministrul Mediului, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, citat de AGERPRES.

Părinții pot susține financiar activitățile din Săptămâna Verde, potrivit Ministerului Educației, însă doar prin asociațiile de părinți.

Aceasta este una dintre principalele modificări prevăzute în metodologia de organizare a programului Săptămâna Verde, pusă în dezbatere publică de către minister.

Concret, părinții pot decide să susțină financiar activitățile desfășurate în cadrul programului prin asociația de părinți cu personalitate juridică, cu respectarea prevederilor legale în domeniul financiar, sau pot face demersuri privind atragerea de resurse financiare extrabugetare.

De asemenea, este interzisă și constituie abatere disciplinară implicarea elevilor sau a personalului din unitatea de învățământ în strângerea de fonduri de la părinți și/sau gestionarea fondurilor asociației de părinți utilizate în derularea programului Săptămâna Verde.

Săptămâna verde fondul de mediu Săptămâna verde fondul de mediu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.