fbpx

OFICIAL Elevii capabili de performanțe înalte vor putea fi desemnați de profesori sau prieteni

ID 60057172 | Students Classroom © Syda Productions | Dreamstime.com

Elevii capabilit de performanțe înalte vor putea fi identificați prin mai multe procedee, inclusiv prin desemnarea lor de către profesori sau prieteni.

Această posibilitate este menționată în ordinul de ministru prin care este reglementată activitatea centrelor de excelență, document publicat, astăzi, în Monitorul Oficial.

Conform actului normativ, identificarea copiilor și tinerilor capabili de performanțe înalte se face prin utilizarea unor procedee și instrumente diverse, precum: profiluri psihocomportamentale, studii de caz, ghiduri de nominalizare, desemnări făcute de profesori și/sau de grupul de prieteni, chestionare, scrisori de intenție, teste psihologice de aptitudini școlare, individuale și colective, teste de inteligență, teste de creativitate, teste de aptitudini speciale, analiza activității și a rezultatelor școlare, teste de evaluare la disciplina la care doresc să participe la pregătire, interviuri, precum și alte procedee și instrumente elaborate de specialiști.

Identificarea elevilor capabili de performanțe înalte, care vor urma programele de pregătire din centrul de excelență, se poate realiza începând cu nivelul de vârstă specific clasei a III-a.

 

Identificarea copiilor și tinerilor capabili de performanțe înalte se realizează de echipe formate din specialiști în domeniu (psihologi, pedagogi, profesori) și satisface exigențele de obiectivitate, fidelitate, validitate și fiabilitate. Membrii acestor echipe nu pot efectua activități de pregătire cu tinerii selectați.

Procedurile de identificare a copiilor și tinerilor capabili de performanțe înalte proveniți din medii socioeconomice dezavantajate se adaptează specificului lor și prin implicarea reprezentanților comunității locale. 

Actul normativ poate fi accesat aici: Monitorul Oficial Partea I nr. 1097

Foto ID 60057172 | Students Classroom © Syda Productions | Dreamstime.com

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.