O elevă s-a sinucis. Părinții spun că era stresată de Evaluarea Națională

O elevă de 16 ani s-a sinucis între cele două probe din Evaluarea Națională.

Potrivit jurnaliștilor de la Ziarul de Iași, părinții spun că fiica lor era foarte stresată de acest examen.

Ieri seară, în jurul orei 18.30, o fată în vârstă de 16 ani din comuna Fântânele, județul Iași, a fost găsită de părinți fără viață, în una din încăperile casei. Potrivit primelor informații transmise de Ziarul de Iași ar fi fost stresată din cauza examenului de Evaluare Națională și ar fi recurs la acest gest extrem și de neînțeles.

Adolescenta își începuse parcursul școlar în Germania, unde locuise o perioadă alături de familie, iar în ultimii ani își continuase studiile în România.

Tânăra fusese văzută ultima dată cu aproximativ două ore înainte de momentul solicitării la 112. Mama fetei a declarat că aceasta se afla într-o stare de stres accentuat din cauza Evaluării Naționale. În momentul în care a fost găsită, familia a început imediat manevrele de resuscitare, până la sosirea echipajului medical de urgență (TIM).

 

Din nefericire, eforturile de salvare au fost zadarnice. Echipajul medical a declarat decesul la ora 19.13. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

 

„Membrii familiei au fost cei care au tăiat funia de care era agățată această tânără. S-au continuat mai mult de o oră aceste manevre de resuscitare, sperând că un organism tânăr și o inimă anterior sănătoasă vor răspunde. Din păcate, nu s-a obținut reîntoarcere circulației spontane. S-a declarat decesul, iar cazul va ajunge în atenția Poliției și a Institutului de Medicină Legală”, a declarat aseară prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.