fbpx

”Nu au o medie generală în clasa a patra” – Explicația Min. Educației pentru faptul că elevii de clasa a cincea nu primesc burse de merit

Secretarul de stat Florian Lixandru a explicat, azi, de ce în propunerea de metodologie cu privire la acordarea burselor nu sunt prevăzute și burse de merit pentru elevii de clasa a cincea.

”Bursa de merit se acordă pe baza rezultatelor din anul școlar anterior. Elevii de clasa a cincea nu au o medie generală in clasa a patra pentru a permite acordarea de burse de merit. Sunt discuții și încercăm să găsim soluții”, a spus Florian Lixandru, la dezbaterea publică în format de videoconferință organizată de Ministerul Educației.

30% dintre elevii fiecărei clase vor avea posibilitatea de a obține burse de merit, conform proiectului  de metodologie, publicat, recent, de Ministerul Educaţiei.

Cum se vor acorda burse de merit, conform proiectului:

(1) Bursele de merit se acordă pentru elevii de gimnaziu şi liceu, după cum urmează:
a) 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, inclusiv elevii din clasa a IX-a, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale, cu condiția să nu fi acumulat mai mult de 20 de absențe nemotivate în anul școlar anterior;
b) elevilor care au obținut premiile I la concursurile şcolare și extrașcolare naţionale recunoscute și finanțate de Ministerul Educaţiei, conform calendarelor competiționale aprobate prin ordin de ministru;
c) elevilor care au obținut premiul I la concursurile şcolare și extrașcolare naţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei, fără finanțare, conform calendarelor competiționale aprobate prin ordin de ministru;
d) elevilor care au obținut medalii de aur la campionatele naţionale organizate de federaţiile sportive naţionale în sporturi olimpice.

(2) Bursele de merit obținute în baza prevederilor alin. (1) se acordă pe perioada anului școlar următor celui în care s-au obținut rezultatele.

(3) În cazul în care în clasă există unul sau mai mulți elevi cu media generală anuală egală cu a celui de pe ultima poziție din lista beneficiarilor de burse de merit obținute în baza prevederilor alin. (1) lit. a), lista de beneficiari va fi extinsă pentru a-i cuprinde pe toți cei cu medii egale.

(4) Prin excepție de la prevederile alin (2), bursele de merit acordate conform prevederilor alin (1) literele b) – d), pentru elevii din clasele terminale ale învățământului liceal și profesional, se acordă începând cu luna următoare obținerii rezultatelor, până la finalul anului școlar, cu condiția ca elevul să nu beneficieze deja de bursă de merit/bursă de excelență olimpică.

(5) Lista campionatelor naţionale organizate de federaţiile sportive naţionale în sporturi olimpice prevăzute la alin (1) lit. d) va fi aprobată prin Protocol între Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Sport, în maximum 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei Metodologii.

(6) Pot primi bursă de merit doar elevii promovați la toate disciplinele și care au obținut media 10 la purtare, la finalul cursurilor din anul școlar anterior, în condițiile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

1 comment

  1. Gigi Stan spune:

    Dar la clasa a VIII-a au medie generală,d-le Lixandru? Păi dacă au ,de ce nu s-a luat în considerare și s-a preferat media de admitere la iceu ptr acordarea bursei de merit?Media de admitere la liceu nu reflecta muncă depusă de un elev ,la toate materiile intr -un an scolar ci este ptr a stabili ierarhia întrării acelui elev la liceu….

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.