fbpx

La Şcoala Internaţională King George au început înscrierile pentru clasa pregătitoare

Clasa pregătitoare este prima etapă din învăţământul primar şi are rolul de a facilita integrarea copiilor la şcoală.

Pentru a face cât mai ușoară trecerea de la grădiniță la școală, dascălii noştri folosesc cât mai multe jocuri didactice, care îi ajută pe micii școlari să dobândească noi cunoștințe și deprinderi. Copiii vor învăţa să respecte un program, să fie mai responsabili şi organizaţi.

Clasa pregătitoare va avea un dublu rol: pe de o parte de consolidare a cunoştinţelor deja dobândite si, pe de altă parte, de socializare şi adaptare la schimbare. În plus, clasa pregătitoare va oferi tuturor copiilor un start mai bun în viaţa şcolară.

Folosindu-se o metodologie adaptată şi diversă, elevii clasei pregătitoare se bucură de activități educative desfășurate sub formă de joc, iar procesul de învăţare este distractiv şi interesant.

#ScoalaInternationalaKingGeorge #KingGeorgeInternationalSchool #clasapregatitoare #inscriericlasapregatitoare #inscrieri2021 #inscrieriscoala #invatamantprimar #metodologie #jocurididactice

Despre Școala Internațională King George

Potrivit filosofiei Școlii Internaționale King George, în cadrul învățământului preuniversitar curriculumul național aplicat este centrat pe formarea și dezvoltarea aptitudinilor, abilităților și capacităților care conturează profilul de formare al elevului modern, și care este completat cu metodele alternative de predare provenite din sistemele nordice.

De asemenea, abordăm o paletă variată de activități opționale, care vin în completarea curriculum-ului național și care sunt în concordanță cu nevoile și interesele de învățare ale elevilor, cu specificul școlii noastre, precum și cu nevoile și tradițiile societății.

Absolventul King George este inteligent, curajos, creativ și cu personalitate puternică, conștient de propria sa învățare, capabil să facă aprecieri privind calitățile sale personale, cu initiațivă în rezolvarea unor probleme ale grupurilor din care face parte și în explorarea unor provocări cu care se confruntă.

În cadrul Școlii Internaționale King George promovăm modelul care îl plasează pe elev în rolul central, profesorul concentrându-și atenția atât asupra elevilor, cât și asupra procesului de învățare. Elevul King George este atras de învățarea activă, prin care are ocazia, asumându-și un grad înalt de responsabilitate, să-și identifice propriile obiective educaționale, să-și găsească surse informative și să-și construiască propriul sistem de cunoștințe bazat pe acele obiective personale anterior identificate.