fbpx

Nicușor Dan: Îi îndemn pe șoferii STB să se gândească la copiii care merg la școală

Nicușor Dan, primarul Capitalei, a lansat un apel către angajații care participă la greva STB. în care îi îndeamnă să ia în calcul dificultățile create de protest pentru elevi și pentru cetățenii Bucureștiului.

”Îi îndemn pe șoferi și pe vatmani să se gândească la copiii care merg la școală, la oamenii care merg la serviciu. Este o aventură care nu merită”, a spus, în seara aceasta, Nicușor Dan.

Declarația a fost făcută în contextul în care o nouă rundă de negocieri între sindicatul angajaților STB și conducerea companiei a eșuat.

Tot astăzi, Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar al Municipiului București au lansat un apel la autoritatea Primăriei Generale a Municipiului București pentru a găsi resurse astfel încât sa asigure rezolvarea problemelor de transport în comun, în mod responsabil, pentru a nu afecta dreptul la educație al elevilor, având în vedere pierderile educaționale suferite deja în contextul crizei sanitare, informează ME într-un comunicat.

Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar al Municipiului București recomandă conducerilor unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul București motivarea absențelor elevilor care, în urma grevei angajaților Societății de Transport București din zilele de 20 și 21 ianuarie 2022, nu au putut participa la cursuri. 

De asemenea, se recomandă conducerilor unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul București identificarea de soluții astfel încât, în cazul prelungirii grevei angajaților Societății de Transport București, elevii care nu pot ajunge în unitățile de învățămînt să desfășoare activitatea didactică online.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.