


În discursul pe care l-a susținut, astăzi, la Colegiul Naţional „Unirea” din Focşani, președintele Nicușor Dan a avut un mesaj special pentru profesori.
„Nu întotdeauna societatea noastră v-a pus la locul pe care-l meritaţi, nu a fost tocmai corectă cu dvs, dar multă lume înţelege şi vă este recunoscătoare pentru faptul că aţi reuşit să ţineţi această societate, dintr-o poziţie uneori ingrată. Mulţumirea mea şi prin mine a societtăţii pentru ceea ce faceţi”, le-a transmis președintele cadrelor didactice.
„Felicitări pentru faptul că continuaţi să vă formaţi în direcţia unor valori, pentru că trăim o societate în care avem o confuzie de valori şi este obligaţia noastră să luptăm pentru valori cum ar fi adevărul, cum ar fi valoarea ştiinţei şi a cunoaşterii în societate, cum ar fi respectul pentru ştiinţă şi cunoaştere în societate şi nu e deloc o luptă uşoară, mai ales pentru dvs care vă formaţi şi intraţi în societate nu e deloc uşor”, a mai spus președintele în fața elevilor și profesorilor din unitatea de învățământ.
Șeful statului a decorat, azi, unitatea școlară, cu ocazia Zilei Unirii Proncipatelor Române. Colegiul Național „Unirea” din Focșani are și o aniversare proprie: 160 de ani de existență.