Munca profesorilor, inclusiv cea mai puțin vizibilă: între 159 și 167 de ore pe lună

ID 137035796 © Sargis Zubov | Dreamstime.com

Munca mai puțin vizibilă a profesorilor: între 159 și 167 de ore pe lună

de Larisa Gojnete, profesoară de limba franceză

Două reacții opuse par să țină dezbaterea publică, când vine vorba de creșterea normei didactice a profesorilor: cea a unei părți a societății, care consideră că profesorii muncesc (oricum) puțin („deci foarte bine, așa să le facă!”) și (măcar) aceea a unei părți a profesorilor, care devin defensivi, sătui să tot audă asta și să simtă că nimeni nu le vede munca.

 

Cred că suntem de acord că nemulțumirilor profesorilor (aproape indiferent de natura lor și de context) li se răspunde, aproape invariabil, cu argumentul celor 18 ore de predare (când ei, nu-i așa?, sunt plătiți pentru 40/săptămână, adică 160 de ore pe lună).
Percepția că profesorii muncesc puțin există și nu e vreo noutate. Mai ales că, după cum știm, unii dintre ei o și confirmă, în diverse moduri, pentru că nu-și respectă acest rol/nu-și îndeplinesc responsabilitățile ce le revin.

 

Este limpede că ceea ce este vizibil și foarte ușor de contorizat, când vine vorba de munca profesorilor, sunt cele 18 ore pe săptămână de predare.
Am încercat să „traduc” în număr de ore munca mai puțin vizibilă. Nu pentru a transforma profesorii în victime (cine mă cunoaște știe că mă pot plânge de orice, dar nu de volumul de muncă), nici pentru a mă poziționa împotriva măririi normei de predare. Ci pentru că pur și simplu este nedrept să judecăm doar prin prisma celor 18 ore de predare.

 

Ce fac, totuși, profesorii, în afara acestor ore?
Am luat exemplul unui cadru didactic cu norma de 18 ore și 18 clase în încadrare (este cazul profesorilor de discipline cu o oră/săptămână, mulți dintre ei predând chiar în mai multe școli), care, la o medie de 25 de copii/clasă, interacționează cu 450 de copii și ar trebui ca pentru toți aceștia să asigure predare și evaluare (de calitate, da).

 

Estimarea timpului (atenție, lunar) pentru unele dintre activitățile de mai jos este, în opinia mea, la limita de jos și sunt aproape sigură că variază. Totuși, iată ce-a ieșit:
• Ore de predare efectivă – 72 ore (18 ore/săptămână × 4 săptămâni)
• Pregătire examene – 4 ore (1 oră/săptămână × 4 săptămâni)
• Serviciu pe școală – 4 ore (1 oră/săptămână × 4 săptămâni)
• Consultații cu părinții – 4 ore (1 oră/săptămână)
• Corectare teste și teme – 18 ore (am apreciat o oră pentru corectarea testelor unei clase/evaluarea proiectelor/temelor)
• Pregătire lecții și materiale didactice – 36 ore (calculat la jumătate de oră pentru fiecare oră de predare)
• Participare la ședințe și consilii – 4 ore
• Activități extrașcolare – 8–16 ore (cluburi, cercuri, activități culturale, sportive, voluntariat cu elevii)
• Activități administrative/birocratice și activități în comisii la nivelul școlii – 8 ore
Total/lună: între 159 și 167 de ore, pentru estimările de mai sus.

 

NU am inclus, însă, în acest calcul:
• Asistența și evaluarea la simulările examenelor naționale (martie/aprilie)
• Supravegherea și evaluarea la olimpiade/concursuri școlare (de regulă în weekend, cu 3 etape: școală, județeană, națională/ de obicei, în februarie, martie, aprilie)
• Pregătirea pentru olimpiade sau cercurile pe discipline de la nivelul școlii
• Îndeplinirea sarcinilor de profesor diriginte (ședințe cu părinții, aspecte birocratice, inclusiv aspectele ce țin de burse)
• Excursiile cu elevii (desfășurate în weekend, pentru că sunt interzise în timpul orelor)
• Discuțiile suplimentare cu părinții (în afara celor 4 ore programate)
• Activități de formare
• Activități specifice pentru profesorii care sunt metodiști
Probabil că lista poate fi continuată cu activități pe care le-am omis. Și, mai ales, cu ceva ce este și mai greu de contorizat: dimensiunea emoțională și relațională a acestei profesii, presiunea, uzura psihică, energia de care este nevoie pentru controlul clasei.
Nu știu ce să scriu în încheiere. Judecați voi. Fără să generalizați.

Foto: ID 137035796 © Sargis Zubov | Dreamstime.com

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.