


Alertă în București, marți dimineață, la Liceul Tehnologic „Theodor Pallady”. Toți elevii și profesorii au fost evacuați de urgență, după ce în zona unității de învățământ s-a simțit un miros puternic de gaz.
Polițiștii, pompierii și echipele de la Distrigaz au intervenit imediat pentru a verifica situația și a elimina orice pericol, potrivit TVR Info.
Primele verificări arată că mirosul provenea de la o țeavă de gaz aflată în afara perimetrului liceului. Specialiștii de la Distrigaz au identificat locul cu probleme și au oprit alimentarea pentru a preveni o eventuală explozie.
Profesorii au fost cei care au sunat la numărul unic de urgență 112, imediat ce au simțit mirosul suspect. Până la sosirea echipelor de intervenție, cadrele didactice au deschis toate ferestrele pentru aerisirea spațiilor și au coordonat evacuarea elevilor.
Potrivit şefului Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Florian Lixandru, conducerea unităţii de învăţământ a decis să nu se facă ore până la finalizarea verificărilor de către Distrigaz.
„Este vorba despre Liceul Tehnologic „Theodor Pallady”, unde s-a simţit miros de gaz în jurul orei 12:00. Au fost chemaţi cei de la Distrigaz, au verificat, au spus că nu este din interior, că ar fi din exterior. Conducerea şcolii a decis să trimită copiii acasă până se termină verificările. Au venit cei de la Distrigaz, fac verificări şi s-a decis şi pentru tura de după-amiază să meargă copiii acasă până când cei de la Distrigaz, care înţeleg că au revenit la punctul respectiv, nu termină verificările şi nu vor da un punct de vedere, să vedem de unde venea acel miros. Ei au spus că mirosul nu era din interior, că ar fi fost din exterior, dar nimeni nu îşi permite să pun viaţa copiilor în pericol, motiv pentru care copiii au fost trimişi acasă. Nu s-a întâmplat nimic, doar a mirosit a gaz, am prevenit orice pericol”, a afirmat inspectorul, potrivit Agerpres.
10 elevi răniți în urma exploziei care a afectat Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Rahova
Alertă în București, marți dimineață, la Liceul Tehnologic „Theodor Pallady”. Toți elevii și profesorii au fost evacuați de urgență, după ce în zona unității de învățământ s-a simțit un miros puternic de gaz.Polițiștii, pompierii și echipele de la Distrigaz au intervenit imediat pentru a verifica situația și a elimina orice pericol, potrivit TVR Info.Primele verificări arată că mirosul provenea de la o țeavă de gaz aflată în afara perimetrului liceului. Specialiștii de la Distrigaz au identificat locul cu probleme și au oprit alimentarea pentru a preveni o eventuală explozie.Profesorii au fost cei care au sunat la numărul unic de urgență 112, imediat ce au simțit mirosul suspect. Până la sosirea echipelor de intervenție, cadrele didactice au deschis toate ferestrele pentru aerisirea spațiilor și au coordonat evacuarea elevilor.Elevii Liceului Tehnologic „Theodor Pallady” au fost evacuați, marți, în urma sesizării unui miros de gaz, a declarat pentru Agerpres șeful Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), Florian Lixandru.