


Scriitorul Mircea Cărtărescu, al cărui nume a fost vehiculat drept posibil câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură, a publicat un mesaj autoironic după ce a fost anunțat câștigătorul de anul acesta al prestigioasei distincții: László Krasznahorkai, autor maghiar.
La câteva ore după anunț, Cărtărescu a publicat pe pagina sa de Facebook o fotografie în care apare alături de statuia scriitorului irlandez James Joyce, unul dintre marile nume ale literaturii care nu au primit premiul Nobel.
În postare, scriitorul român a inclus și două versuri din piesa ”Te întreb pe tine soare”, care aparține formației Phoenix:
Scriitorul maghiar László Krasznahorkai a fost desemnat, joi, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură 2025, a anunțat Academia Suedeză. Autorul a fost recompensat „pentru opera sa captivantă și vizionară care, în mijlocul terorii apocaliptice, reafirmă puterea artei”.
Născut în 1954, în orașul Gyula, din sud-estul Ungariei, aproape de granița cu România, Krasznahorkai este considerat unul dintre cei mai importanți scriitori europeni contemporani. Proza sa, densă și hipnotică, explorează teme precum dezintegrarea morală, speranța, apocalipsa și salvarea prin artă.
Debutul său, romanul „Sátántangó” (1985, tradus în engleză în 2012), a fost o revelație în literatura maghiară și i-a adus recunoașterea imediată. Acțiunea se desfășoară într-un sat izolat din Ungaria comunistă, unde locuitorii, blocați între așteptare și disperare, sunt manipulați de doi „mesageri” misterioși, Irimiás și Petrina. Romanul a fost ecranizat în 1994 de regizorul Béla Tarr, într-un film considerat o capodoperă a cinematografiei moderne.