Mirabela Grădinaru, invitată de Melania Trump la un summit pe teme de educație

O delegație oficială a administrației prezidențiale, din care face parte și Mirabela Grădinaru, va participa la un summit pe teme de educație organizat la inițiativa Primei Doamne a SUA, Melania Trump.

Potrivit unui comunicat citat de Hotnews, evenimentul va avea loc la Washington D.C., în perioada 24–25 martie 2026.

Este vorba despre summitul inaugural al unei coaliții globale dedicate educației digitale a copiilor, organizat la inițiativa Melaniei Trump.

Participarea delegației României are loc la invitația adresată de Prima Doamnă a SUA, Melania Trump, doamnei Mirabela Grădinaru, în cadrul unui demers internațional la care au fost invitate și alte Prime Doamne din mai multe state, anunță Administrația Prezidențială.

Delegația este formată din Vlad Ionescu, consilier de stat pentru politică externă, Diana Punga, consilier de stat pentru relația cu societatea civilă, și Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan.

Summitul, intitulat „Pregătind viitorul împreună”, promovează cooperarea internațională pentru creșterea bunăstării copiilor prin educație, inovație și tehnologie. Inițiativa vizează accesul la instrumente moderne, inclusiv soluții bazate pe inteligență artificială, pentru sprijinirea elevilor, profesorilor și părinților, precum și consolidarea siguranței în mediul online, potrivit Administrației Prezidențiale.

Agenda include o sesiune de lucru la Departamentul de Stat al SUA (24 martie) și o reuniune la nivel înalt la Casa Albă (25 martie), cu participarea Primelor Doamne și a reprezentanților statelor implicate, axate pe educație digitală, utilizarea tehnologiei și protecția copiilor în mediul online.

„Participarea României la acest summit reflectă angajamentul Administratiei Prezidentiale pentru susținerea educației digitale și dezvoltarea unor politici publice adaptate provocărilor mediului online”, se mai arată în comunicatul Cotroceniului

1 comment

  1. Vatafu spune:

    Este o normalitate.

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.