Ministrul Educației: Evaluările naționale în clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor fi schimbate

Image by jannoon028 on Freepik

Evaluările naționale în clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor fi schimbate, a anunțat, astăzi, ministrul Educației, Daniel David.

Potrivit Agerpres, David a precizat că testările respective vor cuprinde și itemi precum cei din testările PISA.

Ministrul a anunțat că săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare va fi emis un ordin de ministru care prevede schimbarea evaluărilor în sensul extinderii competențelor care vor fi verificate.

‘O schimbare pe care o țintim, sper să o pot aproba zilele acestea, se leagă de testările pe care le facem în clasele II-a, a IV-a. (…) Ele ar trebui să măsoare mai multe competențe. (…) De asemenea, în aceste testări aș vrea să văd, pe lângă itemi clasici legați de programe, itemi în logica PISA. Adică folosirea conținuturilor în viața de zi cu zi. (…) Acestea sunt contribuții pe care le-am avut în aceste nouă luni în aceste testări din clasa a II-a, a IV-a și a VI-a va fi în aceeași logică. (…) Este un element de autocunoaștere pentru copil și aceste rezultate trebuie să se întoarcă după aceea la școală, să învețe școala cum stă în raport cu alte școli, să învețe profesorul, învățătorul, la gimnaziu – dirigintele cum stau copiii față de copiii din alte școli. (…) Antrenăm (copiii) să utilizeze conținutul la viața de zi cu zi și în clasa a IX-a îi testăm și copiii deja vor ști ce înseamnă itemi PISA, îmi asum acest lucru’, a explicat ministrul Educației.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.