Ministerul Educației, trei greșeli într-o singură propoziție. Daniel David: „Incredibil!”

ebihoreanul.ro

Ministerul Educației a scăpat pe site-ul oficial un proiect de ordin care conține trei greșeli gramaticale și de scriere într-o singură propoziție. Situația a ieșit la iveală joi, când publicația Bihoreanul a semnalat că textul oficial privind temele pentru acasă conține erori care nu ar fi acceptate nici măcar de la elevii de ciclul primar. Angajații au fost sancționați cu avertisment, potrivit ministrului Daniel David.

Proiectul de ordin privind temele pentru acasă, publicat pe 19 noiembrie, se deschide cu o formulare problematică în articolul 2, alineatul 1: „Tema obligatorie, are un nivel mediu de dificultate, pentru toți elevi clasei”. În doar 12 cuvinte apar trei greșeli evidente: virgula dintre subiect și predicat, o virgulă nejustificată după „dificultate” și forma incorectă „elevi” în loc de „elevii”.

Aflat joi într-o vizită la Oradea, ministrul Daniel David a fost confruntat cu documentul, prezentat pe hârtie de reporterii Bihoreanul. Ministrul a admis existența greșelilor și a precizat că persoanele responsabile au fost atenționate.

„Așa este, știu despre ce e vorba. Am luat măsuri și au primit avertisment cei care au redactat acel text. Eu știu că s-a corectat de aseară”, a declarat Daniel David.

Întrebat dacă astfel de erori, apărute chiar în cabinetul său, sunt reprezentative pentru nivelul actual al școlii românești, David a evitat un răspuns direct, limitându-se la a spune că problema este una „administrativă” și că a fost tratată intern. „Este o problemă, iar oamenii care s-au ocupat de acest lucru, repet, au primit avertisment”, a adăugat ministrul Educației.

Totuși, chiar în timp ce ministrul susținea conferința de presă la Oradea, varianta de pe site-ul Ministerului Educației încă păstra două dintre cele trei greșeli. Doar „elevii” fusese corectat, în timp ce cele două virgule rămăseseră în locurile nepotrivite. „Incredibil!”, a fost reacția ministrului când a aflat.

Proiectul de ordin, aflat acum în dezbatere publică, actualizează reglementările introduse în 2016 privind temele pentru acasă. Potrivit noilor prevederi, elevii din clasele primare și gimnaziale nu vor mai primi teme pentru vacanță, iar cei de liceu vor avea doar teme facultative. De asemenea, durata maximă a temelor zilnice rămâne stabilită la o oră pentru elevii de primar și două ore pentru cei de gimnaziu și liceu.

„Cred că este foarte important să reglementăm activitatea legată de temele pentru acasă. Vrem să-i ajutăm și pe profesori, și pe elevi. Dacă temele nu sunt făcute cu plăcere și nu aduc plusvaloare, degeaba le dai”, a mai spus ministrul Daniel David.

PROIECT DE ORDIN/ Temele pentru acasă se împart în două categorii: obligatorii și factultative

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.