fbpx

Mii de sârbi și-au predat armele ilegale, după seria de atacuri începută la școala din Belgrad

sursă foto: rawpixel/freepik

Aproape 10.000 de arme ilegale au fost predate în mod voluntar poliţiei în ultimele patru zile în Serbia, în urma a două atacuri armate care au avut loc săptămâna trecută şi care s-au soldat cu 17 morţi, inclusiv opt copii într-o şcoală, informează agenția EFE, citată de Digi 24.

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat într-o conferinţă de presă că au fost predate peste 9.400 de arme, aproximativ 460.000 de gloanţe de diferite calibre şi circa 890 de dispozitive explozive. Guvernul sârb a stabilit, pe 8 mai, un termen limită de o lună pentru ca persoanele care deţin arme de foc fără permis să le predea în mod voluntar, fără consecinţe penale, ca răspuns la cele două tragedii petrecute într-una dintre ţările cu cel mai mare număr de arme în circulaţie din lume.

Pe 3 mai, un elev în vârstă de 13 ani a deschis focul într-o școală din Belgrad și a ucis opt copii și un paznic. A urmat o serie de atacuri violente chiar de a doua zi, într-unul dintre acestea fiind omorâte alte opt persoane.

Într-un incident separat care a avut loc tot pe 4 mai, o elevă a rănit un coleg și un profesor, fiind arestată.

Fata, născută în 2007, și-a atacat victimele cel mai probabil cu un cuțit, a confirmat poliția pentru Euronews Serbia.

arme ilegale arme ilegale

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.