fbpx

Mihăilă: Purtarea măștii va fi obligatorie pentru elevi, în școli, dar nu și în spații deschise

Purtarea măștii va fi obligatorie în școală pentru copiii de peste șase ani, însă nu și în spații deschise, a anunțat, astăzi, Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății.

Aceasta a mai precizat că orele de sport „vor fi preponderent încurajate să aibă loc în spațiu deschis.

„Ca urmare a discuției am agreat că prioritatea este menținerea școlilor deschise cât mai mult timp posibil și oferirea posbilității de învățământ în format fizic. De asemenea, trebuie să avem în vedere că acestor copii trebuie să le oferim un cadru sigur și continuarea unor măsuri de protecție în așa fel încât transmiterea la această vârstă să rămână cât mai mică posibil.

Din acest motiv, purtarea măștii în școală va fi obligatorie în continuare pentru copiii de peste șase ani, purtarea măștii în spații deschise nu va mai fi obligatorie. De asemenea, pentru activitățile sportive, ele vor fi preponderent încurajate să aibă loc în spațiu deschis, iar pentru cele în spații închise se va decide în funcție de incidența din comunitatea respectivă dacă ele se pot desfășura în spații închise sau nu”, a spus Ioana Mihăilă.

Școala se va desfășura în format fizic până la incidența de la 6 la mie, au anunțat, astăzi, Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației și Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății.

”Luăm în calcul ca preșcolarii (copiii din creșe și grădinițe) să poată participa la procesul educațional la peste 6 la mie, elevii mai mari trebuie să treacă în online, de la clasa a VII-a vom vedea dacă modificăm regula și dăm beneficii elevilor vaccinați să vină la școală cu prezență fizică”, a spus Cîmpeanu.

”Clasele I-VI, unde este vorba de elevi care nu pot fi vaccinați, din păcate trebuie sa treacă în online

”Pentru elevii de clasele a VII-a si mai sus, vom vedea daca dam beneficii elevilor vaccinați in sensul in care sa li se permită sa vina la școală cu prezență fizică”, a mai spus ministrul.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.