fbpx

Mesajul studentelor din Iran pentru președintele Raisi: ”Dispari!”

Foto: Președinția Iranului/EPA

Președintele iranian, Ebrahim Raisi, a vizitat, sâmbătă, campusul universității Al-Zahra din Teheran însă a fost primit cu ostilitate, în contextul protestelor extinse din țară.

Studentele i-au strigat lui Raisi „Dispari!”, „Nu vrem un oaspete corupt!” și „Moarte opresorului, fie el șah sau lider suprem”, anunță Digi 24.

Liderul iranian s-a adresat profesorilor și studentelor de la universitate recitând un poem prin care a asemănat protestatarii cu muște, potrivit Reuters.

„Își imaginează că pot să-și atingă obiectivele malefice în universități. Ei nu știu, dar profesorii și studenții noștri sunt atenți și nu vor permite dușmanilor noștri să-și atingă obiectivele malefice”, a spus Raisi.

În clipurile publicate pe Twitter, Raisi este huiduit de studentele care scandează „Raisi, dispari!” și „Mullahi, dispăreți!” în timp ce președintele iranian vizitează campusul. Într-un alt clip pe rețelele sociale, studentele pot fi auzite strigând „nu vrem un oaspete corupt”, referindu-se la Raisi.

Săptămâna aceasta, și elevele din Iran s-au alăturat protestelor masive care zguduie regimul teocratic de la Teheran – fetele de școală și-au îndepărtat hijaburile, au scandat împotriva autorităților clericale și s-au fotografiat arătând semne cu degetul mijlociu către portretele ayatolahilor din sălile de clasă – un semnal de sprijin fără precedent până acum în societatea religios-conservatoare iraniană, conform BBC.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.