fbpx

Lucian Bode se compară cu Isus: Niște analfabeţi funcţional mă răstignesc în piaţa publică

foto: Facebook / Lucian Bode

Lucian Bode a declarat, luni, că moţiunea simplă depusă împotriva sa este „un atac politic concertat”, iar acuzaţiile de plagiat privind teza de doctorat nu au legătură cu realitatea, deși Comisia de Etică a UBB a dat un verdict care a confirmat suspiciunile inițialeÎn plenul Camerei Deputaţilor, ministrul de Interne a spus că „nişte analfabeţi funcţional” încearcă să îl denigreze şi îl „răstignesc în piaţa publică”, comparându-se astfel cu Isus.

„Mă adresez, în primul rând, colegilor semnatari ai moţiunii. Este evident pentru toată lumea că aveţi idei puţine şi fixe, deci nu pot să mă declar surprins de ideea voastră de a mai depune o moţiune. Recunosc că mă surprinde însă anduranţa pe care o aveţi la penibil şi la ipocrizie. Aţi compus trei pagini în care aţi reuşit să menţionaţi Ministerul Afacerilor Interne o singură dată şi atunci greşit, dar numele unui jurnalist, Emilia Şercan, şi al USR l-aţi menţionat de 12 ori. Foarte interesant, o premieră pentru tribuna Parlamentului. Probabil că este parte dintr-o strategie a dumneavoastră. Rămâne de văzut, pentru că, din păcate, acesta este motivul adunării noastre de azi: să asistăm la abuzarea unui mecanism constituţional în scop electoral şi astfel să se mai audă de cele două formaţiuni de dezertori”, a afirmat Bode, potrivit Agerpres.

El a susţinut că până la „dezertarea” USR de la guvernare nu a interesat pe nimeni teza sa de doctorat, menţionând că, în ultimele luni, USR „a cheltuit milioane de lei pe injurii, instigare la ură şi acuzaţii fără temei”. Lucian Bode a transmis că a respectat legea, prezentând pregătirea universitară şi profesională pe care o are.

„Să ştie toată lumea cât de plini de ipocrizie şi minciună sunteţi. Cei care mă cunosc îndeaproape ştiu că am făcut şcoala la timp şi cu rezultate. În urmă cu 30 de ani, am absolvit unul dintre cele mai bune licee din Sălaj cu profil electrotehnic, iar în urmă cu 25 de ani am obţinut licenţa de inginer ca şef de promoţie la Facultatea de electrotehnică şi informatică din Oradea, cu examen de licenţă 10”, a spus Bode, arătând că şi-a desfăşurat activitatea 10 ani în domeniul energetic, precizează Agerpres.

Potrivit lui Bode, după 20 de activitate, „care a vizat direct sistemul energetic naţional, inclusiv la înalt nivel ca fost ministru în coordonarea acestui domeniu” şi „după o carieră profesională în care a urcat fiecare treaptă”, avea toată legitimitatea de a susţine o teză de doctorat pe această temă. El a precizat că teza de doctorat are capitolul 5 „bazat pe experienţa acumulată şi valorificată în proiecte de lege care şi astăzi reglementează activitatea acestui domeniu important”. Bode a mai spus că lucrarea a respectat toate standardele.

„Astăzi, nişte analfabeţi funcţional încearcă mă denigreze, mă răstignesc în piaţa publică cu privire la parcursul meu academic şi profesional, unii care nu ştiu să-şi întocmească un CV, care au absolvit o facultate în doi ani sau care se bâlbâie când au de dat explicaţii despre cum şi-au dobândit diplomele de studiu. În 2018, respectând absolut toate reglementările şi standardele în vigoare atunci, rapoartele de similitudine, antiplagiat ale Univesităţii Babeş – Bolyai, la rapoartele membrilor comisiei de susţinere, în urma susţinerii publice, teza mea a primit calificativul foarte bine şi distincţia magna cum laude”, a mai susţinut ministrul.

În opinia sa, „totul este un atac politic concertat”. „Este nefirească intensa promovare pe care USR o face unui jurnalist în această moţiune. Jurnalistul în cauză nu se delimitează de demersul disperat al USR. Am tot respectul pentru jurnalişti, se pune întrebarea: jurnalistul face politica USR sau USR se agaţă de de jurnalist”, a completat Bode. 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.