fbpx

Limita valorii zilnice pentru laptele destinat elevilor a crescut de la 0,99 lei la 1,11 lei

Photo 30352089 © Valentyn75 | Dreamstime.com

Limita valorii zilnice a laptelui destinat zilnic elevilor crește de la 0,99 la 1,11 lei, conform unei decizii luate, azi, de Guvern.

Guvernul a majorat, prin hotărâre, bugetul destinat implementării Programului pentru şcoli al României în anul şcolar curent, de la 562 de milioane de lei la 578,2 milioane de lei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, potrivit AGERPRES

„Guvernul a aprobat majorarea bugetului pentru implementarea Programului pentru şcoli al României în anul şcolar curent, de la 562 de milioane de lei la 578,2 milioane de lei ca urmare a creşterii costurilor pe tot lanţul de producţie şi a consultărilor pe care reprezentanţii Executivului le-au derulat cu formele asociative din industria laptelui şi a produselor lactate. A fost suplimentată resursa financiară aprobată pentru distribuţia laptelui în şcoli, astfel a crescut limita valorii zilnice pentru laptele de consum şi produsele lactate, fără adaos de lapte praf, pentru elevi, de la 0,99 lei la 1,11 lei, reflectând astfel, mult mai aproape de realitate, efectele creşterii costurilor, pe baza unor calcule efectuate de Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii şi Dezvoltare Rurală”, a declarat Dan Cărbunaru, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria. 

Sursă foto: https://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-images-pouring-milk-glass-background-nature-image30352089

Guvernul a aprobat majorarea bugetului pentru implementarea Programului pentru şcoli al României în anul şcolar curent, de la 562 de milioane de lei la 578,2 milioane de lei ca urmare a creşterii costurilor

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.