fbpx

Ligia Deca promite îndreptarea inechităților în salarizarea directorilor școlilor, după întâlnirea cu sindicaliștii

Ligia Deca promite îndreptarea inechităților în salarizarea directorilor școlilor, după întâlnirea de astăzi cu sindicaliștii la Palatul Victoria. Ministra Educației a făcut anunțul pe Facebook.

„Se încheie prima zi din săptămână. Cel mai important moment de astăzi – întâlnirea de la Guvern cu reprezentanții sindicatelor, în care am reconfirmat, împreună cu membrii executivului, angajamentele luate: în această lună se vor acorda prima de carieră didactică în valoare de 1500 de lei pentru cadrele didactice și personalul didactic auxiliar și prima de carieră profesională pentru personalul nedidactic, în valoare de 500 de lei.

Așa cum am spus, voi face tot posibilul pentru îndreptarea inechităților în salarizarea directorilor. Am stabilit astăzi că vom relua, la Ministerul Educației, discuțiile cu reprezentanții federațiilor sindicale pentru a identifica împreună mijloacele concrete în vederea rezolvării cât mai rapide a acestei inechități. De asemenea, voi face tot ceea ce ține de mine pentru ca angajamentele privind creșterea salariilor în învățământ să fie respectate”, a scris Ligia Deca.

Premierul Marcel Ciolacu a avut luni o discuţie cu sindicatele din educaţie, printre subiecte aflându-se programele de susţinere a preşcolarilor, elevilor şi studenţilor, derularea investiţiilor în educaţie şi eliminarea inechităţilor salariale pentru personalul din învăţământ, potrivit News.ro.

Din dispoziţia premierului Ciolacu, începând de mâine, Ministerul Educaţiei şi sindicatele din domeniu vor lucra pentru identificarea soluţiilor tehnice, a anunţat Guvernul. Ulterior, acest mecanism de lucru va fi extins cu reprezentanţi ai Ministerelor Muncii şi Finanţelor pentru elaborarea propunerilor de modificare legislativă prin a căror aplicare să fie îndreptate inechităţile salariale din educaţie.

„Nu va fi simplu” – Deca, după ce a discutat cu inspectorii școlari despre reorganizarea ISJ-urilor

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.