fbpx

Laura D. Stifter, profesoară de religie: Care sunt imaginile pervertitoare de care trebuie să ferim copiii

Laura D. Stifter, profesoară de religie și teolog, a explicat, pe pagina sa de Facebook, care sunt imaginile cu adevărat nocive, care îi pot perverti pe copii.

Ce spune Laura D. Stifter:

Dacă tot vorbim atât de mult despre pervertirea copiilor nevinovați etc, aș propune ferirea copiilor de următoarele imagini (cu adevărat pervertitoare):
– adulți care bat copii;
– bărbați care bat femei (mai ales în cazul copiilor care văd cum tata o bate pe mama, iar ei, cei mici, nu pot face nimic ca să oprească nenorocirea, deși ar vrea din tot sufletul lor s-o apere pe mami…);
– oameni care bat sau ucid animale (maltratarea animalelor este indezirabilă în orice context, iar uciderea animalelor pentru hrană nu-i de ochii unui copil, deși în mediul rural copiii asistă frecvent la scene de sacrificare a animalelor);
în general, orice imagini care au legătură cu violența și cu provocarea deliberată de suferință.
Acestea îi pot perverti și traumatiza cu adevărat, grav și uneori pe viață, pe copii… iar pentru a ne asigura că ei NU vor mai asista la asta, vom avea de luptat, cu toată puterea noastră, pentru o societate mai bună și non-violentă.
NU VIOLENȚEI – iată singura deviză care-i poate unii pe liberali și socialiști, pe progresiști și conservatori, pe useriști și AUR-iști și pe cine mai vreți voi, sub același stindard, în pofida diferențelor uriașe dintre ideologii.
NU VIOLENȚEI ÎN FAMILII, NU VIOLENȚEI ÎN SOCIETATE – iată calea pentru a crește copii mai buni, mai liberi, mai echilibrați, mai sănătoși în valori și trăiri!
Restul sunt îngrijorări de Facebook pentru soarta copiilor, în timp ce, chiar în acest moment, sute de copii asistă și/ sau sunt victime ale violenței în România.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.