fbpx

Jean Badea (MEC): Ne dorim ca, pe cât posibil, cursurile în școli să fie reluate pe 11 ianuarie

Subsecretarul de stat în Ministerul Educației, Jean Badea, a declarat, la Antena 3, că elevii s-ar putea întoarce la școală din 11 ianuarie. Totul depinde, însă, de situația epidemiologică la nivel național, a precizat subsecretarul de stat.

„Ne dorim că începând cu data de 11 ianuarie, să reluăm, pe cât posibil, sau într-o pondere cât mai mare cursurile față în față, însă așa, după cum știm, aceasta depinde în mare parte de situația epidemiologică la nivel național.

Am făcut apel în această perioada la părinți, la elevi, la cadre didactice, mai ales în contextul în care se apropie și vacanță, iar tentația de a ne întâlni cu cei dragi este mare, să fim precauți, tocmai pentru a contribui și noi la lupta pe care medicii o duc în sistemul de sănătate și să putem să revenim în școală, în bănci, așa cum ne dorim”, a spus Jean Badea.

Deschiderea școlilor primare și a grădinițelor începând din ianuarie 2021 este varianta cea mai probabilă luată în calcul de autorități în acest moment, au declarat, recent, pentru Educație Privată surse guvernamentale.

Potrivit surselor citate, revenirea la clase a preșcolarilor și a elevilor din ciclul primar se află pe lista de activități care vor fi permise începând din luna ianuarie.

Potrivit surselor citate, școlile vor rămâne în format online și după 9 decembrie, dată până la care este valabilă, în acest moment, închiderea în format fizic.

O decizie cu privire la ciclul gimnazial și cel liceal nu a fost luată, până în acest moment, dar va fi luată în calcul în funcție de evoluția situației epidemiologice, au declarat sursele citate. 

Președintele Klaus Iohannis le-a spus liderilor PNL, la o întâlnire care a avut loc la finalul lunii noiembrie, că școlile vor fi redeschise abia atunci când vor scădea cifrele de infectări și decesele, relata, la vremea respectivă, G4Media.ro, citând surse din Partidul Național Liberal.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.