Prof. Ionela Neagoe critică noua programă de literatură: Se va distruge tot ce a fost bun construit

Ionela Neagoe, directoarea Colegiului Național Gheorghe Lazăr din București și profesoară de limba română, se alătură criticilor aduse noii programe de literatură pentru liceu. 

”Se va distruge tot ce a fost bun construit, în primul rând interesul copiilor pentru lectură, pentru că nu e o programă provocatoare. Conţinuturile acestea, ca să poată să le accepte un copil, trebuie să aibă o anumită maturitate, nu de clasa a IX-a. Tot ce este în această programă, şi cred că multă lume a sesizat, se regăseşte în manualul după care eu am studiat acum 35 de ani”, a declarat Ionela Neagoe pentru TVR Info

Noua programă de limba și literatura română pentru liceu, propusă în dezbatere publică, a atras mai multe critici din spațiul literar și academic.

Printre contestatarii documentului se numără și scriitorul Mircea Cărtărescu. Acesta a ironizat varianta publicată de MEC.

„Au înnebunit moderniștii! Un comando de dadaiști și integraliști inconștienți au venit cu o nouă programă pentru clasa a noua de liceu, în care autori tineri și încă nevalidați de critică precum Ioan Neculce, Ioan Codru Drăgușanu sau Dinicu Golescu, experimentaliști stricători de limbă, uzurpează locul cuvenit clasicilor venerați și iubiți de elevi, Pitarul Hristache, Macarie, Eftimie și Azarie, ca să enumerăm doar câțiva”, a transmis Cărtărescu, pe.pagina sa de Facebook.

„Unde sunt faimoasele Pripeale? Unde e Palia de la Orăștie? Unde sunt Învățăturile lui Neagoe Basarab? În numele decenței și-al bunului simț, încetați cu aceste provocări! Întoarceți-vă la alfabetul chirilic, la curata limbă românească a lui Glad, Gelu și Menumorut! Lăsați-i pe cronicari să se citească unii pe alții!”, își continuă scriitorul postarea sarcastică.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.