fbpx

Iohannis: Unii dintre noi ne amintim cum a fost să mergem în clasă cu mănuși. Nu dorește nimeni să avem instituții unde se stă pe frig

Președintele Klaus Iohannis a declarat, astăzi, în contextul crizei energetice din Europa, că autoritățile din România nu doresc ca în această iarnă să existe „instituții unde se stă pe frig”, dar că, acolo unde se poate face economie, acest lucru e de dorit.

”Cu economisirea energiei – recomandarea mi se pare în regulă. Putem să constatăm noi la tot pasul că încă mai există instituții și oameni care irosesc energia pur și simplu, ceea ce nu este foarte înțelept în condițiile în care energia este foarte scumpă și probabil la mare căutare în această iarnă.

Însă haideți să nu înțelegem greșit: nu dorește nimeni să avem instituții în care se stă pe frig, ca acum mulți ani – unii dintre noi ne amintim cum a fost să mergem în clasă cu mănuși – și nu își dorește nimeni ca românii să stea acasă și să tremure de frig. Însă acolo unde se poate face economie, este înțelept, este bine și este corect să se facă”, a spus Iohannis, într-o conferință de presă organizată după întâlnirea cu omologul său din Ungaria.

”Întrebarea mea următoare și discuția următoare cu premierul și cu ministrul Energiei a fost cum vom trece iarna. Amândoi m-au asigurat că România a luat măsurile necesare, a generat rezervele necesare de gaz pentru a putea trece România prin iarnă. Acesta este răspunsul pe care l-am primit și pe care pot să vi-l dau”, a mai afirmat președintele României.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.