fbpx

Învățarea la domiciliu va deveni o practică permanentă în sistemul școlar din Singapore

Zilele de învățare la domiciliu vor deveni în curând o parte obișnuită a anului școlar din Singapore la școlile secundare, colegiile preuniversitare și Institutul Millennia (instituție centralizată de nivel preuniversitar), anunță Channel News Asia.

Unele niveluri vor adopta un nou model de „învățare mixtă” din trimestrul 3 al anului viitor, a anunțat marți ministrul educației Lawrence Wong.

Singapore ocupă locul al doilea în lume în cel mai recent clasament rezultat din testele PISA, un studiu de referinţă din domeniul sistemelor de educaţie din lumea întreagă, întocmit la fiecare trei ani de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Modelul mixt este destinat să ajute studenții să își dezvolte „mentalitățile și obiceiurile pentru învățarea autodidactă”, a spus Wong.

În zilele de învățare la domiciliu, studenții vor avea timp pentru activitatea curriculară, precum și oportunitatea să își urmărească propriile obiecte de interese a spus ministrul din Singapore.

„Zilele de învățare la domiciliu vor fi, de asemenea, mai puțin structurate decât o zi obișnuită în școală, pentru a permite elevilor să exercite inițiativa în învățare. Studenții care necesită o supraveghere mai atentă și cei care nu au un mediu de acasă favorabil învățării sau care au nevoie de acces la anumite facilități școlare se pot întoarce la școală în perioadele alocate pentru învățarea la domiciliu ”, a adăugat el.

Toate școlile secundare, colegiile preuniversitare și Institutul Millennia vor implementa învățarea mixtă la toate nivelurile până în trimestrul 4 din 2022, a declarat Ministerul Educației, într-un comunicat de presă.

Au fost solicitări ca învățarea la domiciliu să devină o parte permanentă a vieții școlare pentru a completa predarea la clasă, după ce educatorii au observat beneficiile pentru elevi în timpul învățării complete la domiciliu în perioada COVID-19, notează publicația citată.

„Întrebarea acum este cum putem păstra aceste câștiguri, să integrăm noile practici și să ne bazăm pe progresele realizate de profesorii și elevii noștri în timpul învățării la domiciliu”, a mai spus Wong.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.