Școlile din București vor primi scrisori de intenție despre modul în care se vor desfășura inspecțiile școlare generale, în care vor fi menționate aspectele și discipline care vor face obiectul verificărilor.
Informația apare într-un document publucat de ISMB cu privire la acest subiect.
Potrivir documentului, cu cel puțin o lună înainte de începerea etapei de preinspecție, inspectorul coordonator al echipei de inspecție va asigura ”transmiterea scrisorii de intenție către conducerea unității de învățământ ce va fi inspectată, cu precizarea programului inspecției și a datei-limită până la care toate documentele vor fi pregătite, a documentelor ce vor fi puse la dispoziția echipei de inspecție, a listei cu numele și responsabilitățile membrilor echipei, a disciplinelor și aspectelor ce vor fi inspectate, precum și a eșantioanelor reprezentative pentru aplicarea chestionarelor grupurilor-țintă (elevi, cadre didactice, părinți etc.) și colectarea datelor”.
În perioada de preinspecție, inspectorul coordonator va vizita unitatea de învățământ pentru a discuta cu directorul aspectele inspecției și pentru a explica personalului modalitatea de efectuare a inspecției.
Procedura operațională privind organizarea și desfășurarea inspecțiilor școlare generale, inspecților tematice și a inspecțiilor de specialitate planificate prin graficul unic de monitorizare al ISMB pentru anul școlar 2024-2025 poate fi accesată aici: PO inspectii scolare grafic unic 2024_2025
ID 166287517 © Fizkes | Dreamstime.com
dg d v f d g s g d gw ud fs jd u i u s b g w inspecții șciolare inspecțiile școlare
Intr-o lume în care se respectă legea, asa se face. Inspecția nu este descindere cu mascați, toate inspecțiile se anunță, deocamdată nimeni nu poate intra la oră neanunțat. Asta ne ferește de foarte multe abuzuri pe care directorii, in general, sunt tentați să le facă. Am primit și am făcut, la rândul meu, inspecții. Orice este regizat sau făcut în grabă, superficial, nenatural, se observă imediat. Profesorul poate încerca să falsifice o realitate, dar copiii niciodată nu fac asta și acesta este cel mai bun barometru. De aceea nu cred că este cazul să vă tulburați prea tare.