Industria meditațiilor fiscalizate a ajuns la 63 de milioane de euro anul trecut

ID 93517841 | Classroom © Snowingg | Dreamstime.com

Industria meditațiilor care sunt declarate la organele fiscale a adus profesorilor venituri de peste 63 de milioane de euro numai anul trecut, anunță Antena 3 CNN

Potrivit sursei citate, cifrele raportate de cadrele didactice la ANAF sunt aproape duble față de acum doi ani, în condițiile în care meditațiile s-au scumpit. În 2022, sumele totale declarate erau cu circa 50% mai mici.

Potrivit unui reportaj realizat de postul de televiziune, profesorii buni sunt supraaglomerați.  Unii fac ședințe cu grupuri care numără chiar și șase elevi. Fiecare plătește între 80 și 150 de lei.  Ședințele cu un singur elev pot costa peste 200 de lei.

„Cred că ne dăm cu toții seama că valoarea este cel puțin dubla, daca nu chiar mai mare. Știm cu toții că cel puțin 2 elevi din 3, în marile aglomerări urbane, fac pregătire suplimentară”, spune Iuliana Constantinescu, de la Asociația de părinți de la Liceul „Lucian Blaga”.

„Nu mai e un fenomen izolat, este un fenomen generalizat care trebuie reglementat”, spune, la rândul său, Daniela Vișoianu, expert în educație.

Potrivit unui studiu al organizației „Salvați Copiii”, peste 65% dintre elevi si liceeni fac meditații.

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat recent, în cadrul unei emisiuni difuzate de Antena 3, că profesorii din România au dreptul să ofere meditații, atât timp cât acestea sunt fiscalizate și nu se desfășoară în timpul programului școlar.

„Eu cred că profesorii trebuie să facă meditaţii. Cineva care ştie economie face un business, unu care este medic, după ce termină la spitalul de stat, merge la clinica privată. Cred că şi profesorii au dreptul să facă meditaţii”, a afirmat ministrul.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.