fbpx

Liceu din Iași: Culorile șosetelor purtate de elevi, limitate prin regulamentul școlar

Colegiul „Eminescu” din Iaşi are un regulament care enunță inclusiv culorile șosetelor pe care elevii au voie să le poarte, relatează Ziarul de Iași.

Astfel, la capitolul reguli specifice pentru băieţi, regulamentul prevede că aceştia au obligaţia să poarte şosete albe, negre sau gri, iar părul trebuie să fie tuns până la nivelul gulerului.

Fetele pot purta ciorapi sau colanţi negri, gri, de culoarea piciorului sau şosete albe, negre sau gri şi nu le sunt permise tocurile mai înalte de 6 cm. De asemenea, există specificaţii clare cu privire la lungimea fustei (nu mai mult de o palmă deasupra genunchiului), cămasa trebuie să se suprapună o palmă peste pantaloni sau fustă şi „hainele trebuie să fie pe măsură”, adică nu sunt acceptate cele prea largi sau prea strâmte. Un aspect interesant este că, cel puţin după cum se poate interpreta regulamentul, sunt permise tatuajele, dar acestea nu trebuie să fie vizibile. Aceeaşi menţiune există şi cu privire la piercinguri.

În ceea ce priveşte regulamentul din internatul acestui colegiu, un aspect intresant este cel legat de medicamentele pe care le pot avea elevii. Practic, conform regulamentului, orice medicament trebuie să fie dat pedagogului şi, chiar şi în cazul unui tratament medicamentos, acesta se administrează doar de faţă cu supraveghetorii. 

Sursă foto: https://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-photography-more-orphan-socks-odd-whose-mates-have-been-lost-hanging-clothesline-shot-white-background-image35663687

culorile șosetelor

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.