


Simion Hăncescu, liderul FSLI, afirmă că 2025 este ”cel mai nefericit an” din perioada postdecembristă, pentru domeniul educației.
El a indicat drept motiv măsurile de austeritate luate de Guvern prin legislația-fiscal bugetară.
”Anul acesta școlar îndrăznesc să afirm că este cel mai nefericit din ultimii 35 de ani. De ce? Pentru că ne-am trezit, în plină vacanță, când mai era puțin și începea școala, cu niște măsuri absolut aberante și de neimaginat, pentru că s-au luat multe măsuri prin Legea 141 care efectiv au lovit educația. Și cu regret spun că, până în acest moment, este domeniul cel mai afectat și singurul, dacă mă refer la sectoarele bugetare. Pentru că au mai fost fel de fel de promisiuni că se vor reforma și alte sectoare. Vedeți că se ceartă politicienii, nu ajung la un consens. Cu educația a fost consens general”, a declarat liderul FSLI, în emisiunea ”Educația la putere”, difuzată de TVR Info.
”Ce-au zis? Profesorii sunt în vacanță, putem lua aceste măsuri. Și este revoltător faptul că miza este măruntă. Pentru un impact financiar mic, au bulversat întregul sistem de învățământ. Și nu se pune problema că doar profesorii sunt afectați și bulversați. Din păcate, acest lucru se întâmplă și în mijlocul elevilor”, a adăugat liderul sindical.
Dragoș Pîslaru, apel către părinți și profesori: Folosiți cardurile. Banii se pierd la finalul lunii