


Profesorii de liceu din Grecia vor urma un program intensiv de formare pentru utilizarea instrumentelor de inteligență artificială, pe fondul angajamentului țării de a deveni lider în integrarea AI în educație.
Potrivit The Guardian, citat de HotNews, săptămâna viitoare, profesori din 20 de școli vor fi instruiți să folosească o versiune specială de ChatGPT, creată pentru instituții academice, în cadrul unui nou acord între guvernul de centru-dreapta și OpenAI.
„Trebuie să acceptăm că inteligența artificială nu există într-un univers paralel. Este aici”, a declarat ministra educației, Sofia Zacharaki, înainte de lansarea programului pilot.
Inițiativa, care va fi extinsă la nivel național în ianuarie, face ca Grecia să fie una dintre primele țări care experimentează utilizarea AI generativă în sălile de clasă.
Atelierele se vor concentra inițial pe pregătirea profesorilor pentru a stăpâni noua tehnologie, în scopul de a-i ajuta în planificarea lecțiilor, cercetare și predare personalizată, înainte ca ChatGPT Edu să fie integrat treptat în școli.
În primăvara viitoare, când elevii mai mari de liceu vor avea voie să utilizeze instrumentul, accesul va fi strict monitorizat, spun oficialii.
Grecia urmează exemplul Estoniei în adoptarea tehnologiei. Guvernul condus de premierul Kyriakos Mitsotakis are ambiția ca Grecia să devină un hub tehnologic, Atena găzduind una dintre primele „fabrici de AI” din Europa.
Deși Mitsotakis a avertizat că „pot exista tulburări sociale majore” dacă revoluția AI este percepută doar ca o sursă de îmbogățire pentru companiile tech, administrația sa este printre primele care au elaborat o strategie națională pentru a pregăti populația pentru schimbările aduse de aplicațiile AI.
În școlile unde majoritatea elevilor folosesc deja aplicații precum ChatGPT, guvernul pleacă de la ideea că „dacă nu poți învinge robotul, fă-l prieten”.
Totuși, printre unii greci reacțiile sunt mai puțin entuziaste.
Elevii de liceu, invocând presiunile unui sistem educațional axat excesiv pe examene, se tem că vor fi „depășiți și controlați” de AI dacă dezvoltarea acesteia nu este restricționată.
„Mă îngrozește”, a spus Aristidis Tolos, un adolescent de 17 ani, prezent la o manifestație în centrul Atenei organizată, în parte, ca protest față de direcția reformelor din educație.
„Ne cer deja atât de multe, iar acum vine și asta. Inteligența artificială nu are suflet, e o mașină”, a spus acesta.
De cealaltă parte, directorul pentru afaceri globale al OpenAI, Chris Lehane, afirmă că angajamentul Greciei de a testa chatbot-ul marchează un „nou capitol educațional” pentru țară.
În baza acordului, compania americană s-a angajat să supravegheze aplicarea „celor mai bune practici pentru utilizarea sigură și eficientă în clasă”.