fbpx

Gheorghiță: Mai puțin de 10.000 de angajați din învățământ s-au vaccinat până acum

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul Comitetului Național de Vaccinare, a declarat, astăzi, că mai puțin de 10.000 de angajați din învățământ s-au vaccinat până la acest moment.

”Cred că sunt 7000 de persoane, în orice caz, sub 10.000 de persoane. 126.000 de persoane care erau la interfața directă cu copiii și-au exprimat intenția de vaccinare”, a  spus Gheorghiță.

Numărul total al angajaților din sistemul de învățământ din România se ridică la aproximativ 300.000.

CONTEXT

Cadrele didactice și ceilalți angajați din învățământ nu vor avea culoar prioritar la vaccinare în următoarele săptămâni, din cauza numărului mic de doze disponibil în acest moment, a anunțat Valeriul Gheorghiță, coordonatorul Comitetului Național pentru vaccinare.

Vaccinarea profesorilor care au boli cronice nu va fi amânată, au spus reprezentanții Comitetului.

”Am analizat mai multe scenarii posibile pentru a asigura continuitatea campaniei de vaccinare. Avem opțiunea ca din 7 februarie să începem vaccinarea cadrelor didactice, dar am avut de ales între a amâna persoane peste 65 de ani și cu boli cronice sau persoanele din activități esențiale.

Vaccinarea personalului din învățământ depinde de momentul la care celelalte vaccinuri vor fi aprobate. Dar deschiderea școlilor nu e condiționată de vaccinare”, a spus Gheorghiță.

El a adăugat că situația s-ar putea remedia ”când vom avea un calendar de livrare de la Moderna și AstraZeneca… Nu putem spune acum o dată concretă pentru deschiderea altor centre de vaccinare.”

”Avem un deficit de doze de 117.000 generat în mare parte pentru că într-o săptămână am recepționat cu 53% mai puține doze decât trebuia, adică cu peste 90.000 mai puțin. Soluția noastră: începând cu 28 ianuarie se reprogramează cu 10 zile toate persoanele care deservesc activități esențiale, adică 35.000 de persoane.

Perioada dificilă pentru noi este până în 15 februarie. E nevoie de solidaritate și trebuie să avem răbdare”, a mai spus oficialul.

”Reprogramarea se face automat pentru cei din domeniile esențiale care vor fi amânați. E vorba despre 35.000 de persoane din cele 71.000 de mii care au fost programate de angajatori. Am extras fix acele persoane care nu au peste 65 de ani și care nu au boli cronice. Este vorba de o perioadă de 10-14 zile”, a mai afirmat Gheorghiță.

”Până la sfârșitul lunii martie trebuie să vină restul de doze până la 2,5 milioane de la Pfizer și 430.000 de la Moderna.

Dacă se aprobă vaccinul AstraZeneca, până la finalul lunii martie ar trebui să primim încă 1,2 milioane de doze”, a precizat și secretarul de stat Andrei Baciu.

vaccinat

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.