
Republica Federală Germania continuă să sprijine educația în limba germană din România, alocând aproape 500.000 de euro pentru formarea și susținerea profesorilor din învățământul de stat. Finanțarea vine în anul în care se sărbătoresc 145 de ani de relații diplomatice româno-germane și vizează peste 900 de profesori, contribuind la menținerea unei educații de calitate pentru cei aproximativ 22.000 de elevi care învață în limba germană maternă.
Anunțul a fost făcut miercuri, printr-un comunicat de presă transmis de ambasadă. Finanțarea are ca scop principal reducerea deficitului de profesori calificați în școlile de stat cu predare în limba germană și susținerea învățării acestei limbi la nivel matern. Proiectul este implementat la nivel național de Fundația Saxonia din Râșnov și vizează peste 960 de profesori și educatori care primesc indemnizații pentru a continua să ofere o educație de calitate în limba germană. Acordul de finanțare a fost semnat la sediul Ambasadei Germaniei din București de către ambasadorul Peer Gebauer și directorul general al Fundației Saxonia, Klaus-Harald Sifft.
„Mă bucur foarte mult că, și în acest an aniversar, în care sărbătorim 145 de ani de relații diplomatice româno-germane, putem sprijini financiar învățământul în limba germană în România. În multe privințe, acesta este un important proiect etalon pentru promovarea limbii germane, pentru minoritatea germană și pentru înțelegerea reciprocă. În jur de 22.000 de copii și elevi beneficiază astfel de învățământul în limba germană ca limbă maternă. Prin acest proiect, dorim să ne asigurăm că profesorii de limbă germană excelenți din școlile și grădinițele din România pot continua să ofere o educație de calitate în limba germană. Prin măsuri de formare profesională și manuale moderne, proiectul contribuie în mod decisiv la o educație în limba germană de înaltă calitate pedagogică. Faptul că am reușit să continuăm sprijinul financiar, în ciuda faptului că Germania funcționează momentan în baza unui buget provizoriu, evidențiază importanța deosebită pe care o acordăm acestui proiect”, a declarat ambasadorul Gebauer.
În cadrul proiectului, accentul cade pe perfecționarea periodică a cadrelor didactice, dar și pe elaborarea de manuale moderne, pentru a menține standarde pedagogice ridicate și pentru a motiva tinerii vorbitori de germană să urmeze o carieră didactică.
„Scopul proiectului este de a contracara plecarea cadrelor didactice din învățământul cu predare în limba germană. Suntem foarte recunoscători pentru continuarea acestui sprijin. Astfel, le arătăm profesorilor că munca lor este apreciată și susținută”, a subliniat Klaus-Harald Sifft, directorul general al Fundației Saxonia.
Germania finanțează acest proiect încă din anul 2015, iar Fundația Saxonia, cu o activitate de peste 30 de ani în domeniul social și educațional, joacă un rol-cheie în implementarea sa. Școlile cu predare în limba germană rămân extrem de căutate în România, nu doar de minoritatea germană, ci și de familii românești care își doresc un traseu educațional multilingv pentru copiii lor.
Bilet scris în limba germană de un deținut politic, găsit în zidurile Cazinoului din Constanța