George Purcaru (FSLI): Forma supremă de protest va avea loc în luna mai

George Purcaru, vicepreședinte FSLI, afirmă că ”forma supremă de protest” în învățământ, adică greva generală, va avea loc în luna mai.

„Noi am dorit să facem și o grevă generală în aceste doi zile de simulări pentru evaluare națională, dar este adevărat, potrivit sondajele pe care noi le-am realizat, cei mai mulți doresc să facem această formă supremă de protest în a doua decadă a lunii lunii mai”, a declarat George Purcaru pentru Euronews România.

”Așa cum am anunțat încă din vară, nu vom opri ceea ce înseamnă formele de protest până la greva generală, până când toate măsurile din legea 141 nu vor fi abrogate. Și aici fac referire la numărul de elevi la clasă, pentru că nu putem vorbi de învățământ de calitate.

Dacă vorbim de de clase supraaglomerate, de comasări de clase, comasări de școli și, bineînțeles, vorbim despre plata orelor în regim plată cu ora, vorbim despre norma didactică. O reformă nu se poate face fără investiții serioase”, a adăugat liderul FSLI.

FSLI și FSE Spiru Haret au acuzat Ministerul Educației de șantaj emoțional, după ce instituția le-a cerut profesorilor să dea dovadă de respunsabilitate la simulărule de examene naționale.

„Profesorii își fac datoria zilnic, chiar și după 8 luni de proteste! Refuzăm șantajul emoțional. Adevărata responsabilitate trebuie să înceapă la Guvern, nu la catedră!”, au tranmis FSLI și FSE Spiru Haret într-un comunicat.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.