fbpx

Dr. Alexandru Ulici: Facem orice este nevoie, într-o catastrofă. Spitalul ”Grigore Alexandrescu” poate primi și bolnavi COVID adulți

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Grigore Alexandrescu” va primi și bolnavi COVID adulți, anunță G4Media.

Contactat de Educație Privată, dr. Alexandru Ulici, directorul spitalului, a precizat că în acest moment există în spital 8 paturi de ATI libere, pe care le poate pune la dispoziție, dacă va avea avizul autorităților sanotare.

„În urmă cu o săptămănă, noi am propus să putem interna și adulți cu COVID, aparținători ai copiilor internați deja în spital. Ni s-a părut uman așa, ca să nu îi despărțim. Am fost întrebați dacă putem prelua și alți adulți în ATI, și am spus că da, cu condiția să avem avizul DSP. Într-o catastrofă, facem orice este necesar. Dacă sunt peste 800 de oameni în UPU, atunci chiar este o catastrofă. În acest moment, avem 8 paturi disponibile și putem ajunge până la 14”, a spus Ulici.

Acesta a precizat că în nici un caz nu se pune problema evacuării vreunui pacient care este acum internat în spital.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.