fbpx

FRF și ASF lansează un manual de educație financiară pentru fotbaliștii juniori

Federația Română de Fotbal (FRF) și Autoritatea de Supraveghere Financiară au lansat un manual de educație financiară dedicat jucătorilor de fotbal din categoria de vârstă 10-16 ani, care să-i sprijine în gestionarea finanțelor personale și în luarea unor decizii financiare informate atât pe parcursul carierei sportive, cât și după încheierea acesteia.

Publicarea manualului de educație financiară pentru fotbaliști face parte dintr-un protocol de colaborare mai cuprinzător, semnat de ASF și FRF în luna mai a acestui an, cu obiectivul comun de a facilita accesul la educație financiară pentru cât mai mulți jucători de fotbal, dar și pentru toți cei care sunt implicați în acest fenomen, precizează Federația, într-un comunicat.

„Lansarea acestui manual reprezintă un pas important pe care îl facem pentru formarea unor jucători care nu doar excelează pe teren, dar au și capacitatea de a-și clădi un viitor financiar solid. Cariera de sportiv este una plină de provocări, dar și de oportunități. Prin acest manual, dorim să oferim fotbaliştilor, cât şi sportivilor în general, instrumentele necesare pentru a-și gestiona eficient bugetul și pentru a lua decizii care să le asigure stabilitate și prosperitate pe termen lung“, a declarat Gabriel Avrămescu, Prim-vicepreședintele ASF.

„La Federația Română de Fotbal, credem că succesul pe teren trebuie să fie însoțit de responsabilitate în toate aspectele vieții. Credem că acest manual va avea un impact pozitiv pe termen lung asupra carierei jucătorilor noștri, contribuind la dezvoltarea unor generații de fotbaliști mai bine pregătiți pentru viață, atât pe teren, cât și în afara acestuia“, a declarat Răzvan Burleanu, Președintele FRF.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.