
Facultatea de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea din București a decis să amâne festivitatea de deschidere a anului universitar, din cauza condițiilor meteorologice prognozate pentru mâine.
”Având în vedere condițiile meteo nefavorabile, festivitățile pentru deschiderea anului universitar 2024-2025 programate mâine se amână. Vom reveni cât de curând, pe toate canalele noastre de comunicare, cu informații actualizate”, a anunțat instituția, pe pagina sa de Facebook.
Cele 19 facultăți ale Universității din București deschid, începând de luni, 30 septembrie 2024, anul universitar 2024-2025, prin evenimente care aduc în fața studenților diplomați, personalități din diverse domenii, profesori ai Universității din București, dar și renumiți membri ai comunității socio-culturale românești.
Fiecare dintre cele 19 facultăți ale Universității din București organizează ceremonia de deschidere a anului universitar după un program propriu, a anunțat UniBuc.
Luni, 30 septembrie 2024, este ziua în care majoritatea facultăților Universității din București organizează evenimente care marchează deschiderea noul an universitar 2024-2025:
Facultatea de Administrație și Afaceri organizează festivitatea de deschidere a noului an universitar 2024-2025 în Amfiteatrul „R3 Nicolae Teclu” al Facultății de Chimie (Bd. Regina Elisabeta, nr. 4-12), începând cu ora 16:00. La festivitate și-au anunțat prezența prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universității din București, conf. univ. dr. Ana-Maria Vlăsceanu, prorector pentru Legislație, conformitate, relații de muncă și achiziții publice al UB, prof. univ. dr. Magdalena Iordache-Platis, prorector pentru Studenți, managementul calității, sustenabilitate și responsabilitate socială al UB, și prof. univ. dr. Răzvan-Mihail Papuc, prorector pentru Infrastructură, Administrație și Patrimoniu al UB. De asemenea, în cadrul evenimentului va susține o alocuțiune și Nicușor Dan, primarul general al Municipiului București.
Facultatea de Biologie îi așteaptă pe studenți la festivitatea de deschidere a noului an universitar în Amfiteatrul „Dimitrie Brandza” al Facultății de Biologie (Aleea Portocalelor, nr. 3), începând cu ora 12:00.
Facultatea de Chimie organizează evenimentul de deschidere a anului universitar 2024-2025 în Amfiteatrul „R3 Nicolae Teclu” al facultății (Bd. Regina Elisabeta, nr. 4-12) începând cu ora 14:00. La festivitate și-a anunțat prezența prof. univ. dr. Carmen Chifiriuc, prorector pentru Cercetare al Universității din București.
Facultatea de Drept îi așteaptă pe studenți la festivitatea de deschidere a noului an universitar în Aula Magna a facultății (Bd. Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46), începând cu ora 10:00. La festivitate și-au anunțat prezența prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universității din București, conf. univ. dr. Claudiu-Paul Buglea, președintele Senatului Universității din București, dar și o serie de diplomați, personalități din domeniul dreptului și din domeniile conexe sau reprezentanți ai studenților. Programul complet al evenimentului organizat de Facultatea de Drept cu prilejul deschiderii noului an universitar este disponibil aici.
Facultatea de Filosofie organizează evenimentul de deschidere a anului universitar 2024-2025 în Amfiteatrul „Titu Maiorescu” al facultății (Spl. Independenței, nr. 204) începând cu ora 12:00. La eveniment și-au anunțat prezența prof. univ. dr. Bogdan Murgescu, prorector pentru Bugetare și Resurse Umane al Universității din București, și acad. Mircea Dumitru, care va susține cursul festiv „Ce mai facem astăzi cu adevărul? – între postadevăr și paradox”. Detalii cu privire la festivitatea de deschidere a noului an universitar organizată de Facultatea de Filosofie sunt disponibile aici.
Facultatea de Fizică îi așteaptă pe studenți la festivitatea de deschidere a noului an universitar în Aula facultății (Str. Atomiștilor, nr. 405, Măgurele) începând cu ora 10:00. În cadrul evenimentului, dr. Florin Buzatu, Directorul General al Institutului de Fizică Atomică, va susține prezentarea „70 de ani de CERN și contribuția cercetătorilor români la experimentele de la CERN”. Programul complet al evenimentului organizat de Facultatea de Fizică în contextul deschiderii noului an universitar este disponibil aici.
Facultatea de Geografie organizează evenimentul de deschidere a anului universitar 2024-2025 în Amfiteatrele „George Vâlsan” și „Simion Mehedinți” (Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 1), începând cu ora 10:00. Participanții vor avea ocazia să urmărească în timp real discursurile în direct (din amfiteatrul în care se află) sau transmise din sala alăturată, prin utilizarea echipamentelor achiziționate în cadrul proiectului EDIS. Detalii cu privire la festivitatea de deschidere a noului an universitar organizată de Facultatea de Geografie sunt disponibile aici.
Facultatea de Geologie și Geofizică îi așteaptă pe studenți la festivitatea de deschidere a noului an universitar în Amfiteatrul „PA Ludovic Mrazec” al facultății (Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 1) începând cu ora 10:00.
Facultatea de Istorie organizează evenimentul de deschidere a anului universitar 2024-2025 la Etajul 5 al clădirii Politehnica Business Tower (Bd. Iuliu Maniu, nr. 15) începând cu ora 10:00. Programul complet al evenimentelor organizate de Facultatea de Istorie în contextul deschiderii noului an universitar este disponibil aici.
Facultatea de Limbi și Literaturi Străine organizează evenimente de deschidere a anului universitar 2024-2025 pentru fiecare dintre specializările pe care le oferă. Detalii cu privire la festivitățile de deschidere a noului an universitar organizate de Facultatea de Limbi și Literaturi Străine sunt disponibile aici.
Facultatea de Litere organizează evenimente de deschidere a anului universitar 2024-2025 pentru fiecare dintre specializările pe care le oferă. Detalii cu privire la festivitățile de deschidere a noului an universitar organizate de Facultatea de Litere sunt disponibile aici.
Facultatea de Matematică și Informatică îi așteaptă pe studenți la festivitatea de deschidere a noului an universitar în Amfiteatrul „R3 Nicolae Teclu” al Facultății de Chimie (Bd. Regina Elisabeta, nr. 4-12) începând cu ora 10:00. La festivitate și-au anunțat prezența prof. univ. dr. Laura Comănescu, prorector pentru Programe de studii și Practica studenților al Universității din București, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, precum și Nicușor Dan, primarul general al Municipiului București.
Având în vedere condițiile meteo nefavorabile, festivitățile pentru deschiderea anului universitar 2024-2025 organizate de Facultatea de Psihologie și Științele Educației luni, 30 septembrie 2024, se amână. Informații actualizate vor fi disponibile aici.
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială va organiza festivitatea de deschidere a noului an universitar 2024-2025 în spațiul verde din campusul din Panduri al Universității din București (Șos. Panduri, nr. 90) începând cu ora 12:00.
Facultatea de Științe Politice organizează evenimente de deschidere a anului universitar 2024-2025 în Amfiteatrul „Ioan Mihăilescu” al Rectoratului Universității din București (Șos. Panduri, nr. 90) pentru fiecare dintre specializările pe care le oferă. Detalii cu privire la festivitățile de deschidere a noului an universitar organizate de Facultatea de Științe Politice sunt disponibile aici.
Facultatea de Teologie Baptistă organizează evenimentul de deschidere a anului universitar 2024-2025 la sediul facultății în (Str. Berzei, nr. 29), începând cu ora 10:00.
Facultatea de Teologie Romano-Catolică îi așteaptă pe studenți la momentul deschiderii noului an universitar, începând cu ora 11:00 la Sfânta Liturghie din Catedrala „Sf. Iosif” (Str. General H. M. Berthelot, nr. 19). Ulterior, Aula Magna a facultății (Str. General H. M. Berthelot, nr. 19) va găzdui momentul festiv de deschidere. Programul complet al evenimentelor organizate de Facultatea de Teologie Romano-Catolică în contextul deschiderii noului an universitar este disponibil aici.
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” organizează evenimentul de deschidere a anului universitar marți, 1 octombrie 2024 când, începând cu ora 09:00, se va oficia slujba Sf. Liturghii la Paraclisul Universitar „Sfânta Ecaterina” (Str. Sf. Ecaterina nr. 4). Ulterior, începând cu ora 11:30, Amfiteatrul „Ioan G. Coman” al facultății (Str. Sf. Ecaterina nr. 2-4) va găzdui momentul festiv de deschidere.
De asemenea, și Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării organizează festivitatea de deschidere a noului an universitar 2024-2025 tot marți, 1 octombrie 2024, în Amfiteatrul „R3 Nicolae Teclu” al Facultății de Chimie (Bd. Regina Elisabeta, nr. 4-12), începând cu ora 11:00.
ID 51727581 © Pawel Szczepanski | Dreamstime.com