


Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, spune că examenele de admitere în clasa a cincea reprezintă o soluție temporară, pe care o acceptă până când școlile din România se vor îmbunătăți prin reforme.
”Cred că examenele din cadrul unui învățământ obligatoriu care au altă funcție decât cea de formare, de informare, eu cred în examenele din clasa a 2-a, a 4-a, a 6-a, a 8-a, dar cu rol informativ, să știm cum stă școala, să ajungă informațiile la copii, ca părinții să știe cum stau copiii lor, profesorii să aibă intervenții mai personalizate, sunt foarte bune. Caracterul lor de a face selecție pentru a trece dintr-o clasă în alta, cred că nu este unul indicat, dar în acest moment, până când vom reforma curriculum și vom crea acele standarde mai puternice de evaluare, nu văd altă soluție. Deci, sunt soluții temporare, pentru mine, nu mecanisme de bune practici în acest moment”, a declarat David, într-o conferință de presă.
”Haideți să fim și noi cinstiți până la capăt: dacă copiii se află în clasa a patra și doresc să intre în clasa a cincea în școala de care țin oarecum, adică nivelul primar este într-o structură gimnazială, de exemplu, sau, chiar dacă nu este într-o structură gimnazială, școala respectivă este alocată unei școli gimnaziale, nu este niciun examen, nu este niciun concurs. Deci, statul își realizează misiunea de a asigura o trecere lină a copiilor din clasa a patra în clasa a cincea. Există însă opțiunea unor părinți – și nu-i judec, e opțiunea lor și au dreptul la acest lucru – să-și ducă copiii într-o altă școală, deci nu cea care le este alocată, ca să spun așa. În momentul acela, când într-o școală în care ai clasa a cincea, ai mai mulți copii care se înscriu decât numărul de locuri pe care tu le ai, nu ai cum să faci selecția decât pe baza unui examen. Dar acel examen, atenție, în clasa a cincea nu este obligatoriu; copiii au posibilitatea să treacă în clasa a cincea din clasa a patra în structura educațională din care fac parte, doar că, repet, dacă vrei să mergi altundeva, întotdeauna trebuie să dai examen dacă sunt mai mulți copii pentru numărul de locuri pe care le avem. Asta e situația cu clasa a patra”, a mai spus Daniel David.