fbpx

Examen separat de admitere la liceu pentru 50% din locuri, a decis Comisia de învățământ din Camera Deputaților

Photo by Ivan Aleksic on Unsplash

Deputații din Comisia de învățământ au votat, astăzi, un amendament propus de PSD, potrivit căruia va exista un examen separat de admitere pentru 50% din locuri, în liceele care doresc acest lucru.

În varianta inițială din proiectul Deca, propunerea era ca examenul separat să poată fi organizat de licee pentru 60% din locuri.

Decizia Comisiei de învățământ trebuie să fie validată de plenul Camerei Deputaților. Întregul proiect se mută, apoi, pentru dezbateri, la Senat, care este și camera decizională.

Organizațiile de părinți și de elevi au transmis, în ultimele luni, că nu sunt de acord cu introducerea unui examen separat de admitere la liceu.

Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Părinților au solicitat eliminarea examenului de admitere la liceu din proiectul Legii învățământului preuniversitar, prezentat de Ligia Deca, ministrul Educației.

Încă din vara anului 2022, odată cu lansarea în dezbatere publică a proiectului de lege a învățământului preuniversitar, a fost (re)introdus termenul de admitere diferențiată pentru colegiile naționale care își doresc acest lucru. Pe parcursul ultimelor luni, asupra acestei propuneri inițiale din pachetul legislativ, au fost aduse în spațiul public de către Ministerul Educației, numeroase modificări, precum perioada de susținere a acestei admiteri, modul în care vor fi redactate subiectele și modul general de organizare a întregului proces de admitere la liceu, inclusiv oferirea oportunității tuturor liceelor de a desfășura acest concurs.

În acest sens, Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Părinților solicită eliminarea examenului de admitere la liceu, organizat ulterior examenului de Evaluare Națională, din proiectul de lege a învățământului preuniversitar. Promovarea meritocratiei în paralel cu valorile echitabile poate fi realizată prin sprijinirea financiară a centrelor de excelență constituite la nivel județean”, au afirmat cele două organizații.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.