fbpx

Evaluarea Națională la clasa a VI-a, amânată din nou de Ministerul Educației

foto: edu.ro

Evaluarea Națională la clasa a VI-a a fost amânată din nou, a anunțat luni Ministerul Educației. Ordinul de ministru a plecat spre Monitorul Oficial, pentru publicare.

Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a va avea loc în zilele de 12 iunie – Limbă și comunicare, respectiv 13 iunie – Matematică și științe ale naturii, potrivit unei informări a instituției.

Ordinul de ministru pentru modificarea Calendarului de administrare a Evaluărilor Naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2022-2023 a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial.

Evaluarea Naţională pentru elevii de clasa a VI-a, reprogramată din cauza grevei generale, ar fi trebuit să se desfățoare în perioada 30-31 mai. Inițial, aceasta trebuia să se desfăşoare în zilele de 24 şi 25 mai.

Profesorii afiliaţi Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) „Prof. Ion Neacşu” din Buzău anunțaseră luni dimineață că boicotează Evaluarea Naţională la clasa a VI-a și nu se vor prezenta la catedre în 30 şi 31 mai, din cauza grevei generale.

„Suntem în grevă, sigur mâine ne vom deplasa la Bucureşti. Faţă de săptămâna trecută, de la debutul grevei generale, nu sunt schimbări semnificative în ceea ce priveşte numărul de sindicalişti care participă la protest. A apărut o modificare legislativă care, spre deosebire de prevederile precedente, întrerupe vechimea în Învăţământ în condiţiile în care intri în grevă. Vor fi probabil cei care au susţinut grade didactice şi ar fi obligaţi prin asta să amâne cu un an de zile, între cei care vor ceda. Deocamdată, oamenii sigur sunt speriaţi, dar greva continuă”, a declarat, pentru AGERPRES, liderul SIP Buzău, Ion Dobre.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.