


O elevă din Cluj-Napoca a fost rănită ușor după ce un coleg de 14 ani a adus la liceu o armă și a arătat-o colegilor. În timpul manevrării, o bilă din plastic a fost proiectată în zona feței fetei.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, eleva a fost consultată de personalul medical al școlii, dar nu a necesitat transportul la spital și nu a solicitat îngrijiri ulterioare.
„La nivelul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca se efectuează verificări cu privire la un incident care ar fi avut loc la data de 8 noiembrie a.c., în incinta unui liceu din municipiu, unde un elev în vârstă de 14 ani ar fi avut asupra sa o armă, nesupusă autorizării, cu privire la care se efectuează verificări. Din primele informaţii, minorul ar fi arătat arma colegilor, iar în timpul manevrării acesteia, din neatenţie, o bilă din plastic ar fi fost proiectată în zona feţei unei colege”, a transmis, luni seară, IPJ Cluj, potrivit News.ro.
Părinții fetei au fost informați despre incident, însă nu au depus plângere.
„Părinţii elevei au fost informaţi despre incident, însă nu au dorit să formuleze plângere împotriva acestuia. Arma a fost ridicată de poliţişti, iar elevul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor”, mai arată Poliţia.
Polițiștii reamintesc că introducerea în unitățile de învățământ a obiectelor periculoase, cum sunt armele sau replicile de arme, este strict interzisă. Totodată, aceștia subliniază rolul părinților și al cadrelor didactice în supravegherea minorilor și identificarea comportamentelor de risc, pentru prevenirea unor astfel de situații.
„Astfel de gesturi pot avea consecințe nu doar legale, ci și emoționale asupra copiilor implicați, generând teamă, stres sau disconfort în rândul colegilor”, transmit polițiștii.
Aceştia au realizat un afiş informativ pentru diseminarea acestor mesaje preventive, care a fost expus în fiecare unitate de învăţământ din municipiu.