


O educatoare în vârstă de 27 de ani din Craiova este cercetată penal pentru purtare abuzivă, după ce ar fi agresat fizic și verbal mai mulți copii dintr-o grădiniță particulară, pe parcursul unui an. Femeia ar fi pus copii mai mari să-i lovească pe cei mai mici, pentru a-i „disciplina”. Ancheta a fost deschisă după ce un copil i-a cerut mamei să-l bată „ca la grădiniță”.
Cazul a ieșit la iveală după ce mai mulți părinți au observat schimbări îngrijorătoare în comportamentul copiilor. Aceștia ar fi relatat că micuții erau supuși unor corecții fizice, jigniri și amenințări constante. În unele situații, metodele de pedeapsă ar fi fost extrem de dure.
Surse apropiate anchetei, citate de Jurnalul Olteniei, susțin că femeia cercetată este chiar directoarea Grădiniței cu Program Prelungit „Sf. Tatiana” din Craiova. Unitatea de învățământ funcționează sub coordonarea Mitropolia Olteniei.
Un exemplu care a alarmat părinții este cel al unei fetițe care i-a cerut mamei sale să o bată pentru că nu și-a terminat mâncarea, explicând că așa se procedează la grădiniță. De asemenea, părinții susțin că educatoarea ar fi recurs la practici și mai grave, punând copiii mai mari să-i lovească pe cei mai mici, ca formă de disciplină.
Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, din cercetări a reieșit că, în perioada martie 2025 – martie 2026, tânăra, angajată ca educator, ar fi comis în mod repetat acte specifice infracțiunii de purtare abuzivă în timpul programului de lucru, față de unii copii din grădiniță.
Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, urmând să stabilească toate împrejurările în care s-ar fi produs faptele și să dispună măsurile legale care se impun.