fbpx

Educația din România: cifrele care spun adevărul

Sursă foto: http://www.itpro.co.uk

 

Declarațiile oficialilor români, dar și ale multor reprezentanți ai sistemului de Educație sunt, de mulți ani, concentrate pe tema progresului. În relația cu profesorii, acesta este tradus, de cele mai multe ori, prin creșteri de salarii ale cadrelor didactice. În alte cazuri, politicienii anunță reforme de fond ale Educației, însă, până în acest moment, niciuna dintre acestea nu a devenit realitate. Cel mai recent proiect anunțat, cel al ministrului Ecaterina Andronescu, a fost amânat până după ce vor fi trecut alegerile europarlamentare.

Adevărul este, însă, că problemele învățământului românesc sunt, însă, mult mai grave și mai profunde.

Comisia Europeană a făcut publice, anul trecut, statisticile oficiale care dau dimensiunea reală a ”performanțelor” din Educația românească. ”Monitorul educației și formării” este un veritabil ”raport de țară” realizat de Comisia Europeană pe tema Educației.  În documentul respectiv, învățământul din fiecare dintre statele membre este analizat în detaliu.

În cazul României, concluziile sunt dramatice:

– Ponderea elevilor cu un nivel scăzut de performanță în ceea ce privește competențele de bază rămâne una dintre cele mai mari din UE. Acest lucru este cauzat de factori educaționali și de provocări privind echitatea.

– Accesul la educația generală de calitate este o provocare în special pentru studenții din mediul rural și pentru romi.

– Finanțarea pentru educație este scăzută.

– Riscurile de părăsire timpurie a școlii rămân ridicate, cu consecințe asupra pieței forței de muncă și asupra creșterii economice.

– Relevanța pe piața muncii a studiilor superioare se îmbunătățește, dar ponderea absolvenților de studii superioare este cea mai scăzută din UE.

– Sunt în curs de desfășurare eforturi de a introduce educația și formarea profesională duală.

– Participarea adulților la procesul de învățare continuă rămâne foarte scăzută, în pofida necesității de actualizare a competențelor.

Conținutul integral al raportului este disponibil aici.

Citește și:

”Nouă ne pasă? Fiți profesori!”

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.