fbpx

Donald și Melania Trump, pozitivi la testul COVID-19

Foto: sky.com

Președintele SUA Donald Trump, 74 de ani, a anunțat că este infectat cu coronavirus, relatează Digi 24. Într-un mesaj pe Twitter, el a anunțat că și soția sa, Melania Trump, a ieșit pozitivă în urma testării.

„În această seară, Prima Doamnă și cu mine am fost testați pozitiv la COVID-19. Vom începe carantina și recuperarea imediat. Vom trece prin asta împreună”, a scris Donald Trump, pe Twitter, în noaptea de joi spre vineri, la ora 1:00 (ora Washington DC).

Medicul personal al lui Donald Trump a anunțat că președintele american este bine și va rămâne izolat la Casa Albă pentru moment.

De pe pagina de Twitter a Primei Doamne a SUA, Melania Trump (50 de ani) a anunțat că „după ce prea mulți americani au trecut prin asta în acest an, președintele și cu mine vom intra în carantină acasă, după rezultatul.

Cercetătorii Universității Cornell au analizat circa 38 de milioane de articole de presă în limba engleză, din toată lumea. Menționări sau citate ale președintelui american apar în 38% dintre articolele care conțin, sub o formă sau alta, informații false despre coronavirus, anunța, ieri, platforma Biziday, care cita New York Times.

„Marea noastră surpriză a fost să constatăm că Trump este singurul nume de care sunt legate cele mai multe dezinformări despre coronavirus”, a declarat Sarah Evanega, autorul principal al studiului.

Totuși, din totalul articolelor doar 1,1 milioane (mai puțin de 3%) conțineau informații false. După ce au identificat 11 teme ale dezinformării, cercetătorii au urmărit evoluția mediatizării acestor tendințe. Subiectul cel mai frecvent a fost cel legat de „tratamentele minune” promovate chiar de Trump, așa cum ar fi pastilele anti-malarie sau dezinfectantul injectat.

Spre exemplu, pe 24 aprilie, la o zi după ce Trump a lansat ideea că un leac pentru COVID poate fi combinația dintre dezinfectanți și lumini ultraviolete, au apărut peste 30 de mii de articole despre „tratamentul-minune”. Alte aproape 300 de mii de articole s-au referit la alte „tratamente minune”

Au fost identificate peste 11 mii de articole eronate despre faptul că „Anthony Fauci exagerează gravitatea virusului pentru a alimenta nevoia unui vaccin, de pe urma căruia să profite producătorii de medicamente” și încă 40 de mii de articole referitoare la faptul că virusul a fost creat de Partidul Democrat pentru a distrage atenția de la procesul de destituire a lui Trump.

Dr. Joshua Sharfstein, prodecan al Școlii pentru Sănătate Publică de la Universitatea Johns Hopkins a conchis că „dezinformarea este motivul pentru care SUA stă mai prost în privința controlului pandemiei, față de alte state”.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.