


Președintele USR și primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a marcat Ziua Limbii Române printr-un mesaj adresat celor care îl critică și îl insultă pe rețelele de socializare. Edilul a lansat, într-un clip video, un serial intitulat ironic „Înjură, dar corect”, în care corectează greșelile gramaticale din comentariile publicate la postările sale.
„De Ziua Limbii Române, un nou serial: «Înjură, dar correct». Astăzi, primul episod. Luăm comentarii reale sub postările mele și vedem cum am putea să le scriem mai corect”, spune Dominic Fritz la începutul videoclipului.
Primul comentariu analizat este semnat de un utilizator pe care primarul îl introduce ironic drept purtătorul unui „nume dacic străvechi”. Mesajul conținea mai multe greșeli de exprimare și scriere, iar Fritz începe prin a explica de ce „du-te” trebuie scris cu cratimă.
„«Du» este un verb, «te», un pronume, trebuie separate cu o cratimă. Sunt două cuvinte diferite”, explică edilul, înainte de a corecta și formularea unei expresii populare.
„Zicala la care presupun că ai făcut referire este «unde a dus mutu iapa», adică într-un loc foarte îndepărtat”, continuă Dominic Fritz, care observă apoi și greșeala din formularea „neam săturat de tine”.
„«Ne» este un pronume, «am» este un verb, sunt două cuvinte, dar trebuie legate cu o cratimă”, spune primarul, oferind la final varianta corectată a mesajului: „Du-te unde a dus mutu iapa, în Germania, că ne-am săturat de tine”.
În cel de-al doilea exemplu, Fritz analizează un comentariu care conținea, printre altele, formulări fără diacritice și cuvinte scrise greșit. Primarul recomandă folosirea diacriticelor și corectează cuvinte precum „du-te” și „învârtindu-te”.
El ironizează, totodată, formularea unei insulte, întrebându-se dacă autorul mesajului a vrut să scrie „germanica ta jegoasă” sau să i se adreseze direct cu un apelativ.
„Dacă îmi spui mie că eu sunt jegos, atunci trebuie să scrii «jegosule». La fel ca și «împuțitule»”, explică Fritz, remarcând și lipsa punctuației.
„Corect, deci, ar fi: «Du-te, învârtindu-te, în Germania ta jegoasă, împuțitule»”, spune liderul USR.
Ultimul mesaj citit de Dominic Fritz conține atât de multe greșeli încât primarul Timișoarei renunță să îl mai corecteze. După ce îl citește, acesta se ridică și pleacă din cadru, gesticulând oboseala creată de numărul mare de erori.