Directorul anului 2025: Concursul pentru directori ar trebui să evalueze competența și caracterul

Mariana Stan, directoarea  Școlii Gimnaziale nr. 1 din Dor Mărunt (județul Călărași), afirmă că metodologia de concurs pentru funcțiile de directori ar trebui să evalueze două lucruri esențiale: competența și caracterul candidaților.

Mariana Stan a primit, recent, titlul de Directorul anului 2025, la Gala Asociației pentru Valori în Educație.

”Din punctul meu de vedere. este foarte important să se cuprindă în profilul directorului competența și caracterul. Cum vor fi evaluate lucrurile astea? Este dificil, dar nu imposibil. Având în vedere că sunt mulți directori care sunt în sistem de multă vreme, nu cred că n-au existat instrumente necesare care să fi verificat vreodată, în demersul lor, aceste două elemente. Este imposibil.

În primul rând, cele două elemente nici nu știu dacă trebuie verificate cu instrumente speciale, pentru că ele se vor reîntâlni și se regăsesc în feedbackul pe care școala îl dă. Ar trebui luată în calcul și prinsă în metodologie și activitatea de dinainte a unui director care merge la concurs și el a mai fost director. Să existe și pentru situații noi în care alți colegi vor să vină în sistem și acolo se impune cu totul altceva. Sau, împreună, și una și alta, făcut cumva, prins în metodologie”, a declarat directoarea, în cadrul emisiunii ”Viitor pentru România”, realizată de Nicoleta Călugăreanu la Prima News.

”Să ținem cont de aceste două elemente, sunt foarte importante, pentru că degeaba sunt eu competent, dacă din punct de vedere al caracterului nu stau foarte bine. Din punctul meu de vedere, cred că e cel mai important. Și vine și competența foarte ușor, dacă tu, ca lider… Știți, ceea ce faci tu astăzi, în școală, să zicem un exemplu, este ceea ce pui în contul tău de credibilitate. Lucrurile astea se văd în ceea ce se întâmplă în școală”, a adăugat Mariana Stan. 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.