fbpx

Directorii de școli vor avea salarii de bază de peste 10.000 de lei, din ianuarie – document

Directorii și directorii adjuncți de școli vor avea salarii de bază de peste 10.000 lei, conform creșterilor salariale prezentate azi de Ministerul Educației, într-un document public.

Astfel, un director de școală cu gradul 1 va avea un salariu de bază de 10.895 de lei.

Un director de unitate de învățamânt cu gradul 2 va avea un salariu de bază de 11.242 de lei.

Un director adjunct cu gradul 1 va avea un salariu de bază de 10.856 de lei.

Salariul de bază al unui director cu gradul 2 va fi de 10.930 de lei.

Documentul cu exemple de creșteri salariale publicat de Ministerul Educației poate fi accesat aici:

Creșteri salariale învățământ

 

În ședința de Guvern de astăzi, 28 decembrie, a fost aprobat proiectul Ordonanței de urgență privind unele măsuri privind salarizarea personalului din învățământ și din alte sectoare bugetare. Actul normativ conține o serie de creșteri salariale care se vor aplica în învățământ începând din luna ianuarie.

Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Educației, în sinteză, se vor opera următoarele majorări salariale pentru angajații din învățământ:

  • Pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, creșterile sunt între 19,4% și 20.5%; creșterea salarială brută medie totală în 2024 fiind de aproape 20%, din care vom avea o creștere brută medie de aproape 13% în ianuarie.
  • Pentru directori și directori adjuncți, față de salariul brut din decembrie 2023, creșterea brută medie totală în 2024 va fi de peste 36%, din care creșterea brută medie în luna ianuarie va fi de 30%.
  • Pentru universitar, creșterile sunt între 15% și 21% (cea mai mare creștere: lectori peste 21%, urmată de asistent universitar – peste 20%)
  • Pentru personalul didactic auxiliar, creșterea salarială brută medie totală în 2024 este de 15.5%, în ianuarie creșterea medie fiind de aproximativ 10%.  
  • Pentru personalul administrativ (nedidactic), creșterea salarială brută medie totală în 2024 va fi de 15%, din care 9% în ianuarie.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.