fbpx

Părinți vs. Michelangelo. Directoarea unei școli din SUA, forțată să demisioneze după ce elevii au văzut sculptura ”David”

sursă imagine: Ladbible.com

Directoarea unei școli din Florida, SUA, a fost forțată să demisioneze după ce părinții s-au plâns de o lecție de artă renascentistă în care a fost prezentată sculptura istorică „David” a lui Michelangelo.

Hope Carrasquilla a rămas fără locul de muncă după ce copiilor li s-a arătat, în timpul lecției de artă, sculptura „David” a lui Michelangelo din secolul al XVI-lea, pe care un părinte o consideră „pornografică”, potrivit New York Post.

„Mă întristează că munca mea aici s-a încheiat astfel”, a spus Carrasquilla, care a precizat că situația este „puțin mai complicată de atât”, pentru că protocolul obișnuit este de a trimite părinților o scrisoare înainte ca elevilor să li se arate astfel de lucrări de artă clasice. Însă, din cauza „unei serii de greșeli de comunicare”, scrisoarea nu a fost trimisă părinților.

Un părinte s-a plâns pe rețelele de socializare, spunând că copilul lui nu ar trebui să vadă acele opere de artă. Sculptura, o capodoperă a Renașterii, a fost creată între 1501 și 1504 de artistul italian Michelangelo. Statuia bărbatului nud, din marmură albă, măsoară 4,34 metri și îl reprezintă pe eroul biblic David.

„Drepturile părinților sunt supreme și asta înseamnă protejarea intereselor tuturor părinților, fie că este vorba de unul, 10, 20 sau 50”, a declarat președintele consiliului școlar, Barney Bishop, pentru o publicație.

Școala a fost deschisă în urmă cu trei ani, fiind un colegiu conservator privat cu sediul în Michigan.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.