


Daniela Voinea, directoarea Școlii Gimnaziale „Sfinții Voievozi”, afirmă că situația în școală s-a îmbunătățit de când a fost luată decizia ca elevii să nu mai aibă voie cu telefoane asupra lor în timpul orelor de curs.
,”Este mult mai bine, având în vedere că nu le mai distrage atenția. Și sunt mult mai tentați atunci când colegii mei profesori le folosesc la oră, în scop educativ. În sensul că le folosesc mai cu interes decât atunci când le aveau în permanență la ei”, a declarat directoarea pentru ziarul Adevărul.
,,La început, ca orice regulă, nu prea a fost respectată. Încet, încet au reușit să se obișnuiască. Am avut sprijin din partea părinților, din partea majorității părinților, pentru că și aici există păreri pro și contra. Într-un final au reușit să respecte această regulă, mai ales din momentul în care a fost introdusă în legea învățământului”, a adăugat Daniela Voinea.
Interdicția privind folosirea telefoanelor la școală a fost introdusă, în urmă cu un an, atât în Statutul Elevului, cât și în Regulamentul-cadru de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP). Potrivit regulilor, elevilor le este interzis ,,să utilizeze telefoanele mobile sau orice alt echipament de comunicații electronice în timpul desfășurării orelor de curs”, iar dispozitivele trebuie ,,depuse într-un spațiu sigur, special amenajat în fiecare sală de clasă, la care are acces profesorul diriginte sau directorul unității de învățământ”. Există și o excepție în cazul căreia pot folosi telefoanele: dacă profesorii le cer asta pentru activități educative.