


Adriana Robu, directoarea adjunctă a Colegiului Național Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași, explică de ce, din anul școlar următor, specializarea de învățător va fi separată de cea de educator.
Cadrul didactic a explicat, în emisiunea ”Starea Educației” de la Radio Iași, că liceul va avea cinci clase pentru profilul pedagogic: două dedicate specializării „Pedagogia educației timpurii” și trei pentru „Pedagogia învățământului primar”. „Practic se separă cele două specializări, educator și învățător, în două ramuri diferite”, a precizat Adriana Robu.
”Este vorba de o importanță mai mare acordată educației timpurii. Și aici, diverse organizații și Ministerul Educației au luat atitudine și au format, în acest sens, cadre didactice pentru a înțelege și mai bine necesitatea faptului că educația de bază, da, cea timpurie, este foarte importantă pentru evoluția copilului.
Și, în acest sens, cadrele didactice, zicem noi, vor fi mai bine pregătite prin aceste noi programe educaționale, prin importanța acordată practicii în creșe și în grădinițe. Pentru că la creșe, până acum, eram, cumva, mai văduviți, nu prea aveam cum să ajungem, să facem practică.
Și, pe de altă parte, nu prea existau sau nu există nici în momentul ăsta foarte mulți specialiști pentru creșe, educatori care să aibă grijă de copii și, din cauza aceasta, s-a dat mai multă importanță educației timpurii”, a explicat directoarea.
Foto: ID 15537739 | Child © Monkey Business Images Ltd | Dreamstime.com