


Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, spune că profesorii care au performanțe remarcabile pot fi încurajați prin două mijloace: gradații de merit sau respect profund.
Declarația ministrului vine în contextul în care proiectul noii legi a salarizării propune eliminarea gradațiilor de merit. Dimian susține, însă, că acest proiect nu este asumat oficial.
„Chiar dacă sunt nevoit să lansez metodologia de gradații de merit în forma în care a fost și anul trecut, o lansăm în dezbatere publică, poate vom găsi mai multe modalități pentru a-i stimula și pe profesorii care îi ajută pe elevi să nu abandoneze școala, care duc un copil de la nota 4 la nota 6, și nu doar pe cei care aduc medalii la Olimpiadă. Sigur, aceste lucruri sunt greu de monitorizat și de apreciat”, a declarat ministrul, citat de Libertatea.
Potrivit jurnaliștilor, la întrebarea cum ar putea fi aceste cadre didactice încurajate să-și facă meseria în continuare cât mai bine, Dimian a răspuns că fie prin acordarea gradațiilor de merit, fie printr-un profund respect pe care, din păcate, societatea l-a pierdut.
„Acest respect pe care îl putem acorda profesorului, atât de la nivelul ministerului cât și de la nivelul comunității, în general, poate schimba viața lui în bine, chiar și în condițiile actuale. Și, nu în ultimul rând, cred că putem debirocratiza, putem scăpa de anumite sarcini, poate mai puțin utile. Sigur, fie printr-un proces de digitalizare, fie prin eliminarea unor activități din sarcinile profesorului”, a mai spus Dimian.