


Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, spune că ideea de a fi introdusă o evaluare națională și la clasa a X-a i se pare o propumere bună.
Întrebat despre acest subiect în emisiunea Info EDU de la TVR Info, ministrul a precizat, însă, că o astfel de testare nu ar trebui să fie „nepărat la nivelul unui examen„.
Dialogul pe acest subiect între mimistru și jurnalista Diana Dumitrașcu, realizatoarea emisiunii:
Jurnalista Diana Dumitrașcu: Considerați că ar fi oportună o testare și la clasa a zecea, spre exemplu? Nu mă gândesc la acea treaptă veche, nu, sub nicio formă. Mă gândesc la cum se întâmplă acum, la clasa a șasea, la mijlocul gimnazialului, o testare la mijlocul, la jumătatea liceului.
Ministrul Mihai Dimian: Cred că este o propunere bună. Tot nu neapărat la nivelul unui examen cu admis-respins, ci la nivelul unui exercițiu care ar oferi elevului posibilitatea să se compare, cum spuneam, într-un examen standardizat național cu ceilalți din această țară. Și cred că e o propunere bună, dar eu zic să vedem și rezultatele acestei standardizări pe care o vom aplica în cadrul evaluării și împreună, sigur, să vedem dacă este nevoie de introducerea unei testări suplimentare.